Rareș Pop este mai determinat ca niciodată să ducă Rapidul acolo unde îi este locul. Rapid București a obținut o victorie importantă pe teren propriu, luni, 16 decembrie, în etapa a 20-a a SuperLigii României. Formația giuleșteană s-a impus cu 2-0 în fața Gloriei Buzău, într-un meci dominat de la un capăt la altul.
Eroul partidei a fost atacantul Aaron Boupendza, care a reușit o „dublă” spectaculoasă în prima repriză. Primul gol a fost marcat rapid, în minutul 5, după o acțiune bine construită de ofensiva giuleșteană. Cel de-al doilea gol a venit în minutul 21, când Boupendza a transformat cu siguranță un penalty, consolidând avantajul Rapidului.
Deși în repriza secundă ocaziile au continuat să apară pentru echipa din Giulești, tabela a rămas neschimbată până la final. Apărarea Rapidului s-a dovedit solidă, blocând orice încercare de revenire a celor de la Gloria Buzău.
Rareș Pop visează la Cupa României
La finalul partidei, tânărul jucător Rareș Pop (19 ani) a vorbit despre obiectivele clubului și despre abordarea tactică din meciul câștigat.
”Campionatul este strâns. După cum puteți vedea, toate echipele, în urma unor meciuri bune, pot urca multe poziții în clasament sau pot coborî. Pentru noi, important este să ajungem acolo unde ne-am propus, și anume în play-off.
M-am simțit foarte bine, ne-am înțeles excelent ca echipă. Adversarii au lăsat destule spații, pe care noi a trebuit să le exploatăm. Cred că, în urma acestor momente, am reușit să marcăm.
Pentru orice jucător, este esențial să aibe minute și să nu își piardă ritmul.
Nu este vorba de niciun calcul. Ne dorim și trebuie să câștigăm ambele meciuri. Am uitat de acest meci – gata, a trecut. Ne concentrăm pe cel de joi cu CFR, apoi urmează derby-ul cu Dinamo, pe care trebuie să-l câștigăm.
Nu știu dacă este un obiectiv (n.r. să termine cu maximum de puncte în Cupa României) setat de conducere sau de club, dar este obiectivul vestiarului. Vrem să câștigăm ambele meciuri și să încheiem anul într-o notă pozitivă.
Nu contează numărul de suporteri. Clar, așteptăm un număr cât mai mare. Noi trebuie să ne facem treaba și, dacă vin să ne susțină, măcar să îi răsplătim cu un joc bun și o victorie”, a declarat Rareș Pop.
În urma acestui succes, Rapid București a urcat pe locul 7 în clasamentul SuperLigii, acumulând 28 de puncte. Victoria le oferă giuleștenilor un moral excelent înaintea următoarelor confruntări din campionat și din Cupa României.
De cealaltă parte, Gloria Buzău continuă să se confrunte cu mari dificultăți. Echipa rămâne pe ultimul loc în clasament, cu doar 16 puncte, iar perspectivele pentru evitarea retrogradării devin din ce în ce mai complicate.
Urmează o perioadă intensă pentru Rapid
Cu un moral ridicat și un joc din ce în ce mai solid, Rapid București privește cu încredere spre finalul acestui an competițional. Evoluțiile jucătorilor-cheie, precum Aaron Boupendza, și determinarea tinerilor talente, precum Rareș Pop, oferă speranțe pentru o clasare cât mai bună în SuperLigă și un parcurs cât mai lung în Cupa României.
Foto: digisport.ro