Andrei Nicolescu a mărturisit ce erori a făcut la echipă. Dinamo București a încheiat anul 2024 pe locul al treilea în SuperLigă, cu 36 de puncte, la doar un punct distanță de liderul Universitatea Cluj. Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât echipa a evitat retrogradarea sezonul trecut abia după baraj. În acest sezon, „Câinii Roșii” s-au transformat într-o forță redutabilă, surprinzând atât rivalii, cât și suporterii.
Anul competițional s-a încheiat cu un derby fără goluri împotriva Rapidului, scor 0-0, un rezultat ce a consolidat poziția Dinamo în partea superioară a clasamentului. Următorul test pentru echipă va fi în prima etapă a anului 2025, când vor întâlni Universitatea Craiova în deplasare.
Andrei Nicolescu a vorbit despre greșelile trecutului
După un sezon precedent plin de dificultăți, Dinamo a devenit una dintre revelațiile actualei ediții de campionat. Stilul pragmatic impus de Kopic și implicarea conducerii au transformat echipa din „Ștefan cel Mare” într-un adversar redutabil.
Invitat în platoul emisiunii, Andrei Nicolescu a vorbit despre evoluția echipei și despre momentele-cheie din perioada petrecută în conducerea clubului.
„Am făcut mai multe greșeli, dar cred că aceasta este cea mai mare. E de atunci când am preluat cu totul funcția, în cantonamentul din ianuarie și am avut niște momente de neînțelegere cu Mister (n.r. Zeljko Kopic).
Nu preluasem toate informațiile, el nu avea nicio reacție, însă eu nu eram suficient de pregătit. Nu am fost foarte conștient de ceea ce am preluat, nu știam toate informațiile și nu știam cum să gestionez situația.
Domnul Kopic a gestionat însă foarte bine relația cu mine, ca un profesionist”, a spus Nicolescu.
„Am încercat să schimb eco-sistemul și am luat deciziile privind oamenii din club. (n.r. Ce înseamnă schimnarea eco-sistemului) Tot ce e în jurul clubului Dinamo, de la administrativ până la sportiv. Cei care sunt în zona de comunicare. Interfața clubului Dinamo”, a completat Andrei Nicolescu.
Obiective pentru 2025
Cu un loc în play-off aproape asigurat, Dinamo își propune să lupte pentru o poziție cât mai înaltă în clasament și, de ce nu, să viseze la un titlu care nu a mai fost câștigat din 2007. În paralel, conducerea continuă să lucreze la stabilitatea financiară a clubului și la dezvoltarea unei strategii pe termen lung.
Anul 2024 a fost unul spectaculos pentru Dinamo, un sezon care a adus speranță și entuziasm în rândul suporterilor. Cu un lot bine pregătit, un antrenor inspirat și o conducere ambițioasă, „Câinii Roșii” par să fie pe drumul cel bun pentru a redeveni o forță de temut în fotbalul românesc.
Foto: sportpesurse.ro