Mirel Rădoi a spus tot adevărul, după meciul cu Universitatea Cluj. Universitatea Craiova a obținut o victorie la limită, scor 1-0, împotriva celor de la U Cluj, însă meciul a fost marcat de un scandal uriaș, care a continuat și după fluierul final.

Mirel Rădoi a spus ce s-a întâmplat la pauza meciului cu Universitatea Cluj

Dan Nistor și Alex Chipciu au lansat acuzații grave la adresa lui Sorin Cârțu, susținând că președintele de onoare al Craiovei „mirosea a alcool, a înjurat și a scuipat” în timpul unor conflicte cu echipa clujeană.

În apărarea lui Cârțu a sărit antrenorul Craiovei, Mirel Rădoi, care a dezvăluit că a discutat cu oficialul oltenilor după meci.

”La pauză, am auzit ceva. La final, nu știu ce s-a întâmplat. A fost un meci tensionat între două echipe care au vrut să câștige.

Era clar că tensiune va fi la nivelul gazonului, nu mă așteptam să fie și la vestiare. Am vorbit cu nea Sorin, am înțeles că a fost provocat și a răspuns mai agresiv”, a spus Mirel Rădoi.

Mihai Rotaru a spus adevărul despre Sorin Cârțu

Finanțatorul Craiovei, Mihai Rotaru, a intervenit și el în disputa iscată în jurul meciului. Aflat în afara țării, acesta a declarat că nu deține informații precise despre cele întâmplate la stadion, dar a exclus varianta ca Sorin Cârțu să fi fost sub influența alcoolului.

”Acum două minute m-a sunat unul dintre colegii mei să-mi spună că e așa ceva pe televizor. Dacă vreți să discutăm ceva, discutăm strict despre partea fotbalistică, pentru că eu nu sunt în țară.

E clar că cei de la ‘U’ Cluj, la cum au fost favorizați în ultimul timp, și nu doar la arbitraje, ci și la programări, au creat animozități.

Nu știu dacă s-a întâmplat așa ceva. Colegul care m-a sunat mi-a zis că cei de la Cluj au zis că Sorin Cârțu a venit băut. Sorin Cârțu nu consumă alcool de 30 și ceva de ani, de când a făcut hepatită. Cum poți să minți în halul ăsta? Sorin Cârțu nu bea alcool, e contraindicat.

Dacă Nistor, Chipciu și Artean l-au înjurat înainte pe Sorin Cârțu, ce facem? O să ieșim cu un comunicat. Vreau să verific ce s-a întâmplat acolo și ne auzim mâine seară.

U’ Cluj se află pe un loc în care nu trebuia să fie. Ei au avut un penalty care nu a fost, a fost un henț clar la Masoero înainte, un henț cât casa.

Contextul este important. La pauză, domnul Cârțu a spus că a fost henț și cineva de la Cluj i-a spus ‘Mai taci, bă, boșorogule’. Și a spus ‘Cu cine vorbești, mă, așa?’ și el a zis ‘Cu tine, bă, cu tine’. La eliminare, Iulian Cristea a înjurat suporterii și Sorin Cârțu i-a reproșat.

Chipciu ar trebui să-și vadă de fotbal. Sorin mi-a spus că el a fost atacat, nu poți să vorbești despre Sorin Cârțu la Craiova cu ‘Taci, bă, boșorogule’. Cristea a provocat spectatorii, a înjurat suporterii, Cârțu i-a spus ‘Nu ți-e rușine, cum să înjuri suporterii la Craiova?”, a declarat Mihai Rotaru, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Chipciu, nemulțumit de tot ce s-a întâmplat

Căpitanul celor de la U Cluj, Alex Chipciu, a avut o reacție dură nu doar la adresa oficialilor Craiovei, ci și a suporterilor olteni, criticând atmosfera tensionată de pe stadion. Mai mult, acesta nu s-a ferit nici de remarci ironice la adresa vestimentației antrenorului Marius Șumudică, care a fost și el subiect de discuție în urma meciului.

”Un circ total, o mascaradă ce s-a întâmplat aici. Am fost luptători, niște eroi sau a fost Craiova slabă. Ar fi culmea să spunem că a ratat Nistor penalty și asta a fost problema. Per total, cred ne-a lipsit un antrenor meschin sau care nu are educație. În România așa funcționează lucrurile, poți să fii o legendă beată pe aici sau sub alte influențe și să-ți iei de gât foștii jucători.

Îmi pare rău de Mirel pentru că are niște principii și îl iubesc, dar să ascunzi mingile. Asta e România, promovăm tragicomedia, gecile Burberry. În 2025, dacă iei haine de la băieți… nu mai există haine de la băieți, pentru că dacă dai vreo spargere, cum au dat ăia la coiful dacic, te caută poliția. Băieții înseamnă haine fake de 2-300 de euro, geaca Burberry e 3.000, vrem să vedem factura că nu a dat 3.000 pe ea. Să vă mai zic ceva, în 2025 se poartă firmele astea mai șmechere cu scrisul mic, scrisul ăla mare e depășit total, dar asta e părerea mea. Asta e viața, promovăm circul.

Dacă credem în determinism, efectele sunt cauzele de acum. Oamenii acum te înjură de copii. Aș vrea să le spun că homosapiens au o capacitate reflectivă, adică își văd comportamentul și după își dau seama și schimbă. Acum, dacă credem în determinism, capacitatea lor nu există!

Cum să fii legendă și să miroși a băutură? … Păi promovați-l pe Sabău! El promovează fotbalul. Tot promovăm circarii ăștia. Că Boc ne-a luat arbitraje, că cooperativa… Îmi asum tot ce am spus și cu astfel de personaje nu vreau să mai am de a face.

Eu nu vreau să tac! Și dacă o să am vreodată de pierdut nici nu mă interesează! Vreau doar să joc fotbal de plăcere.

Dacă vrei să vorbesc despre fotbal? Am jucat fotbal. Am fost mai buni ca ei”, a spus Alex Chipciu.

Conflictul pare departe de a se încheia, iar disputele verbale dintre cele două tabere vor continua să facă valuri în SuperLigă, chiar dacă pe teren Universitatea Craiova și-a trecut în cont cele trei puncte.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.