Lui Mirel Rădoi nu-i vine să creadă ce a pățit la Cluj. U Cluj a obținut o victorie importantă în fața Universității Craiova, scor 2-1, într-un meci disputat în etapa a șasea a play-off-ului SuperLigii României. Partida, desfășurată pe Cluj Arena, a oferit un spectacol tensionat și un final cu multe discuții aprinse.

Oltenii au început mai bine confruntarea, reușind să deschidă scorul în minutul 20 prin Alex Mitriță, care a valorificat o acțiune rapidă de atac. Replica ardelenilor a venit în repriza secundă, când Mamadou Thiam a egalat în minutul 58, readucând speranțele în tabăra gazdelor.

Meciul a fost decis în minutul 76, însă nu printr-o reușită a clujenilor, ci printr-un autogol neașteptat al fundașului Gjoko Zajkov, care a trimis mingea în propria poartă, consfințind astfel victoria lui ”U”.

Mirel Rădoi a criticat atitudinea adversarilor

După fluierul final, spiritele nu s-au calmat. La flash-interviurile de după meci, antrenorul Universității Craiova, Mirel Rădoi, s-a arătat extrem de deranjat de atitudinea adversarilor. Tehnicianul i-a acuzat pe jucătorii lui U Cluj că au folosit un limbaj injurios pe tot parcursul partidei, deși le-a cerut în repetate rânduri să se tempereze.

„Ne-au înjurat de pe bancă de morți. Da, de pe banca lui U Cluj. Că tot se vorbea că noi, oltenii, suntem cum suntem. Azi s-au dezumflat și mingile. Rugămintea mea a fost să înjure, dar să nu mă mai înjure de morți.

Cred că trebuie să găsesc soluțiile, pentru că s-a întâmplat ceva la pauză. Le-am spus că în momentul ăsta suntem la 7 puncte de U Cluj și nu au nimic de pierdut. Din păcate, cred că am ieșit relaxați, deși nu-mi place s-o spun. N-am fost echilibrați.

Sunt foarte dezamăgiți, de asta am și vrut să vin înaintea lui Mitriță. Cred că cel mai ușor e să cedezi, iar noi nu avem nevoie de asta. E clar că suntem căzuți emoțional, dar e datoria mea să-i ridic”, a declarat Rădoi.

Pentru U Cluj, succesul aduce puncte prețioase și un moral bun pentru ultimele runde ale play-off-ului, în timp ce Universitatea Craiova trebuie să gestioneze nu doar înfrângerea, ci și tensiunile interne care par să apese pe atmosfera din vestiar.

Foto: as.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.