Update 16.07.2020 Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de miercuri seară, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Știrea inițială
Guvernul României se reunește în ședință pentru a stabili ce se întâmplă după 15 iulie. Potrivit surselor, sunt mari șanse ca starea de alertă să fie prelungită cu încă 30 de zile.
Decizia privind starea de alertă va fi luată după ce, în prealabil, va fi o întrunire a Comitetului pentru Situații de Urgență unde vor fi analizate eventualele propuneri pentru perioada următoare.
Conform decizie CCR, dar și a legii aflate în vigoare, prelungirea stării de alertă se face fără acordul Parlamentului. De asemenea, documentul nu va putea fi modificat de organul legislativ.
Executivul nu va lua alte măsuri de relaxare, având în vedere numărul tot mai mare de persoane infectate cu coronavirus. Ba mai mult se ia în calcul închiderea teraselor după ora 22:00.
Va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, pentru ora 22 sau 23 să fie închise astfel de activități. Va trebui să facem o analiză, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, va trebui să luăm astfel de decizii, a declarat zilele trecute Ludovic Orban.
Ieri, președintele Klaus Iohannis a criticat dur PSD-ul pentru că tergiversează în Parlament legea izolării și carantinei.
Dragii mei, este greu de imaginat cum pot fi unii care umblă pe la televizor, pe stradă, și spun că nu este niciun pericol, că putem să ne relaxăm, că de fapt boala asta este una ușoară. Ba alții chiar, adepții unor teorii conspiraționiste, spun că nici nu există boala.
Această boală, din păcate, există. Este o boală grea și cu un impact devastator asupra lumii, dar și asupra României, din păcate.
Este foarte greu de luptat cu această boală și de aceea săptămâna trecută am spus „acum nu este momentul unor dispute politice, dacă vorbim despre combaterea acestei epidemii”.
De aceea, vă spun drept că sunt siderat de felul în care PSD a reacționat și reacționează în Parlament acum, când este în discuție o lege foarte importantă, legea care reglementează izolarea persoanelor bolnave și carantinarea persoanelor.
Este o lege care a fost introdusă în Parlament în regim de urgență și toată lumea, pe bună dreptate, s-a așteptat să fie discutată în regim de urgență, fiindcă este nevoie de ea. Este urgentă nevoie de această lege.
PSD a venit cu argumente care pur și simplu sunt false.
Ziceau că trebuia să vină Guvernul mai repede cu această lege, or Guvernul nu avea cum să vină cu această lege până când nu s-au publicat argumentele Curții Constituționale.
PSD reclamă că această lege nu este bine făcută. Păi, rațiunea unei dezbateri parlamentare este tocmai de a găsi cea mai bună formă de lege.
Una peste alta, putem să constatăm că PSD tergiversează această discuție. Și trebuie să recunosc că și pe mine mă surprinde acest cinism exagerat de care dă dovadă PSD, tergiversând adoptarea acestei legi.
Și, în acest fel, ce se întâmplă de fapt este că PSD privează Guvernul de un instrument foarte important, absolut necesar în combaterea acestei epidemii. Privează Guvernul de acest instrument, care reglementează izolarea și carantinarea.
Vă spun drept – este extrem de trist, este șocant, fiindcă această tergiversare, prin care PSD probabil vrea să pară important sau interesant, poate să coste viața a zeci, doamne ferește, poate chiar a sute de români.
Reiau apelul meu către Parlament: finalizați discuțiile! Aprobați o formă bună pentru această lege!
Altfel, veți fi, moralmente, răspunzători de moartea poate a zeci sau chiar a sute de români! Acest comportament, această tergiversare este intolerabilă, a declarat Klaus Iohannis.