Meghan Markle, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit în anul 2018 cu prințul Harry și au un copil pe nume Archie. Ducii de Sussex au intrat rapid în contradictoriu cu regina Elisabeta a II-a și au renunțat la titlurile nobiliare.
Cei doi au făcut, de-a lungul timpului, o serie de atacuri asupra Casei Regale, însă ultimul interviu dat celebrei Oprah Winfrey a fost devastator.
Ce au acuzat Meghan Markle și prințul Harry?
Ducii de Sussex au acordat un interviu celebrei Oprah Winfrey și au făcut o serie de dezvăluiri incredibile. Meghan a mărturisit că regina Elisabeta a II-a era îngrijorată de culoarea copilului ei, ea fiind metisă.
Meghan a mărturisit că a avut chiar gânduri suicidale, iar Casa Regală nu i-a permis să primească ajutor de specialitate. Acuzațiile de rasism erau la ordinea zilei.
Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare. Am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor. Am spus că nu mă simţisem aşa niciodată. Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie, a declarat Meghan Markle.
Prințul Harry a mărturisit că are o relație bună cu bunica sa, regina Elisabeta a II-a, însă legătură cu tatăl tău s-a degradat considerabil. În ceea ce priveşte relația cu fratele său, prințul William, soțul actriței Meghan Markle a afirmat că cei doi au drumuri separate în viață.
În relația cu tatăl meu mai e de lucru. M-am simțit dezamăgit, pentru că și el a trecut prin ceva similar, știe ce înseamnă durerea, iar Archie e nepotul lui. Dar în același timp, sigur că întotdeauna am să-l iubesc, dar există suferință și voi continua să-mi fac o prioritate din repararea acestei relații, a mărturisit Harry.
Meghan Markle s-a căsătorit în secret cu Harry
O informație incredibilă a dezvăluit Meghan Markle, care a mărturisit că ea și Harry s-au căsătorit în secret cu 3 zile înaintea grandioasei ceremonii.
Nimeni nu ştie. Dar l-am chemat pe arhiepiscop şi i-am spus: Acest spectacol este pentru lume, dar noi vrem ca unirea noastră să fie între noi, s-a destăinuit Meghan gazdei sale, Oprah Winfrey.
Ducii de Sussex așteaptă încă un copil, o fetiță, și au mărturisit că trăiesc o poveste de dragoste cum se vede doar în filme.
Câți bani au primit în urma interviului Meghan Markle și prințul Harry?
Cu toate că interviul cu Oprah Winfrey a fost unul complex și foarte urmărit, ducii de Sussex nu au primit niciun ban. În schimb compania prezentatoarei a primit de la CBS pentru drepturile de autor și exclusivitate suma de 7 milioane de dolari.
Ce avere au Meghan Markle și prințul Harry?
După ce au părăsit Casa Regală, ducii de Sussex au trăit din moștenirea de la prințesa Diana. Ulterior, după ce au ajuns în Statele Unite ale Americii, cei doi au semnat un contract cu Netflix în valoare de 100 de milioane de dolari.
Totodată, cei doi primesc în jur de un milion de dolari pentru fiecare discurs ținut, după ce au semnat un contract de reprezentare cu o agenție de top.
Cred că ar fi foarte furioasă (n. r. Diana) să vadă cum s-a terminat totul. Dar în final, tot ce și-ar fi dorit vreodată pentru noi ar fi fost să fim fericiți. […] Cred că a anticipat totul. Și cu siguranță i-am simțit prezența pe parcursul întregului proces, a declarat prințul Harry.
Prințul Harry a mărturisit că i-a fost frică să nu se repete istoria, iar Meghan Markle să moară precum mama lui.
Sunt pur și simplu ușurat și fericit că pot sta aici vorbind cu tine alături de soția mea pentru că mi-e greu să-mi imaginez cum ar fi fost pentru ea [Prințesa Diana] să treacă de una singură prin toate astea cu mulți ani în urmă. […] Ne-a fost incredibil de greu amândurora, dar măcar ne-am avut unul pe celălalt, a mărturisit Harry.
Regina Elisabeta a II-a nu a făcut niciun comentariu pe baza interviului celor doi, însă popularitatea ducilor de Sussex a scăzut drastic în Marea Britanie.
Foto: elle.ro și townandcountrymag.com