Denise Rifai este una dintre vedetele cele mai apreciate din România. Frumoasa brunetă a impresionat plăcut cu noua emisiune de la Kanal D, „40 de întrebări cu Denise Rifai”. După ce a plecat de la Realitatea TV, oamenii credeau că a făcut o greșeală, însă rating-ul arată că a fost decizia potrivită.
Ce avere fabuloasă are Denise Rifai?
Salariul acesteia a crescut pe măsură ce și-a făcut un nume și și-a dovedit abilitățile jurnalistice. Lumea show-bizului a observat că Denise Rifai este o persoană foarte atentă cu ținuta ei și aspectul fizic.
Toate salariile mele au fost în linie cu evoluția mea de la momentul respectiv. Primul meu salariu a fost undeva la nivelul a o sută de dolari, la primul meu job în radio, unde eram editor și prezentator de știri.
Apoi am fost plătită în linie cu evoluția profesională și mie mi se pare corect să fie așa, să existe un echilibru, un raport perfect între ceea ce muncești și salariul pe care îl încasezi. Chiar nu mai știu ce am făcut cu primii bani, sigur i-am cheltuit bucurându-mi inima cu ceva, a povestit Denise într-un interviu pentru Click.
Denise Rifai se trage dintr-o familie de viță nobilă din Iordania. Tatăl acesteia a studiat arhitectura, în România. Numele de familie este unul cu greutate în țara tatălui ei. În presă circulă zvonul că Denise Rifai are o avere impresionantă.
Tatăl meu este iordanian. Este arab, dar cetățean român de o viață. A venit în România și a studiat arhitectura, deci sunt fată de arhitect. Acum asta face în România. E un tip fain, așa, tata. Nu prea vreau să vorbesc așa prea multe despre familia mea.
Le datorez foarte multe părinților mei. Am avut o educație foarte dură. De la tata cred că sunt atât de puternică. Îi respect foarte mult. Eu sunt crescută într-o familie foarte clasică și conservatoare. La noi, la arabi este o vorbă: „părintele este peste capul tău”.
Tata nu și-a dorit niciodată ca eu să lucrez în presă. O singură dorință a avut în viață: să nu fac asta, pentru că îl supăr foarte tare. Eu iubesc presa. Nu cred că e mândru, e supărat pe mine. Da, e supărat.
Mă doare că e supărat pe mine pentru că nu și-a dorit niciodată. Eu sunt ca Rifai, ca tata, dacă mâine vine copilul și-mi zice că vrea presă, nu-l las, nu există așa ceva. Eu l-am înfruntat pe tata și am făcut meseria asta, a mărturisit Denise Rifai pentru sursa citată mai sus.
Denise Rifai este absolventă de ASE și Limbi Străine și a ales jurnalismul din pasiune, cu toate că părinții ei nu au fost de acord, în special tatăl său.
Cu cine se va căsători Denise Rifai?
Vedeta Kanal D a mărturisit că visează la o familie numeroasă cu patru copii și un soț iubitor. Denise crede în instituția căsătoriei și speră să ajungă la altar la un moment dat.
Toată viața mi-am dorit să am un bărbat al meu și copii. Sunt femeie matură, dar departe de a-mi întemeia o familie și de a face copii. Sunt departe de acel moment care în mod normal ar fi trebuit să se întâmple.
Mi-aș fi dorit să am alături un bărbat care să mă iubească, cu care să fiu căsătorită, eu cred în această instituție a căsătoriei, și să am nu unul, ci patru copii: trei băieți și o fată. Dar nu a fost să fie. Viața trăită e foarte diferită de cea imaginată, accept și ideea că poate nu mă voi mărita niciodată, că poate nu voi avea copii.
Nu știu ce-mi va oferi viața. Îmi fac profesia cu bună credință și aștept să văd ce mi-a rezervat Dumnezeu, pentru că eu cred în EL, în destin, a spus vedeta Kanal D pentru sursa citată mai sus.
Chiar dacă nu a spus cine este, în lumea din show-bizul românesc se știe că Denise Rifai se iubește cu un bărbat de afaceri celebru. Din păcate, viața personală a vedetei de la Kanal D este foarte strictă și secretă, iar până în prezent nu se știe numele bărbatului care îi încălzește inima frumoasei brunete.
Foto: paginademedia.ro, voxbiz.ro și playtech.ro