Liviu Dragnea a fost invitat la Realitatea Plus, la emisiunea Ancăi Alexandrescu, cea care i-a fost consilieră când el era șeful PSD-ului. Acesta a încercat să pară interesant, însă nu a spus nimic notabil. Singurul lucru nou declarat a fost la adresa lui Traian Băsescu, despre care a spus că a fost „făcut” și el de statul paralel. Surprinzător, fiindcă nu demult susținea că Traian Băsescu este răul suprem, care a condus tot. Ba mai mult, potrivit acestuia, se pare că și Elena Udrea a fost victima aceluiași sistem. Totodată, Liviu Dragnea a anunțat că își face partid politic cu Codrin Ștefănescu, numit Alianța pentru Patrie.
Prin septembrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu. Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie – 20%.
Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se formeze acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze înfiinţarea partidului.
Formațiunea s-a înfiinţat și se numește Alianţa pentru Patrie. E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România, a mărturisit Liviu Dragnea, la Realitatea Plus.
Fostul lider PSD a anunțat că principalul obiectiv al partidului este bunăstarea românilor. Frumos nu-i așa?
Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă, a adăugat Liviu Dragnea.
Din nefericire pentru el, Liviu Dragnea mai are câteva dosare penale grele pe rol, care va trebui să soluționate în perioada următoare.
Foto: g4media.ro