Survivor România a intrat în linie dreaptă. Mai este puțin timp și show-ul va începe. Din nefericire, Pro TV va transmite emisiunea doar 3 zile pe săptămână: duminică, luni și marți. Kanal D difuza concursul 4 zile pe săptămână, așadar un minus pentru postul din Pache Protopopescu în ochii fanilor.

După o lungă perioadă, producătorii emisiunii au anunțat numele Războinicilor și cu ce se ocupă fiecare în viața de zi cu zi.

Așadar, din echipa Războinicilor fac parte: Elena Matei – bucătar, Liviu Mihalca – dansator profesionist, Relu Pănescu – antreprenor, Ionuț Popa – antrenor personal, Alex Delea – barman, Ana Dobrovie – dansatoare, Blaze – vlogger, Angela Forero – medic veterinar, Alexandru Nedelcu – fotbalist, Ștefania Ștefan – online streamer, Alexandra Duli – manager și Ramona Crăciunescu – curier.

Faimoșii care merg în Republica Dominicană sunt: CRBL, Andreea Tonciu, TJ Miles, Otilia Bilionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niță, Laura Giurcanu, Radu Itu, Elena Chiriac.

Prezentatorul Daniel Pavel a mărturisit că noul sezon va fi ceva nemaivăzut până acum în România.

Credeți-mă… nu sunteți 100% pregătiți pentru ce va urma. Aștept, cu nerăbdare, luna ianuarie pentru a porni din nou la drum spre această aventură unicată și pentru a-i vedea pe curajoși pe traseu. 24 de concurenți unul și unul dau testul suprem – în Republica Dominicană. Un loc pe cât de spectaculos… pe atât de tensionat. Am încredere că fiecare dintre ei a urmărit emisiunea, a înțeles ce presupune provocarea și s-a pregătit psihic pentru a face față competiției. Este pus la bătaie un singur premiu, de 100.000 euro. La final, va exista un singur câștigător! Cine va fi acela? Fiți cu ochii pe noi! Mai multă aventură. Mai multă luptă. Mai mult spectacol: Ne revedem curând, doar pe PRO TV, a spus prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, pentru protv.ro.

Cei 24 concurenți vor începe, în doar câteva zile, lupta pentru titlul de SURVIVOR și marele premiu de 100.000 de euro.

Foto: protv.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.