Situația din Ucraina stă pe un butoi de pulbere. În unele zone bombardamentele au început, iar Rusia pare decisă să invadeze țara vecină. Vladimir Putin se pare că a luat o decizie în acest sens și se anunță a fi cel mai mare conflict militar din Europa, după Al Doilea Război Mondial.
Mi-e teamă că planul pe care îl vedem este pentru ceva ce ar putea fi cu adevărat cel mai mare război din Europa din 1945 încoace, fie și numai în ceea ce privește amploarea sa. Dar oamenii trebuie să ia în considerare nu doar potențialele pierderi de vieți ale ucrainenilor, ci și ale tinerilor ruși, a declarat premierul britanic Boris Johnson.
Situația devine tot mai tensionată în regiunile separatiste din estul Ucrainei: doi militari ucraineni au fost uciși în urma confruntărilor cu separatiştii pro-ruşi din regiunea Donbas. Inclusiv jurnaliștii s-au aflat sub tiruri. Echipele de monitorizare ale OSCE au înregistrat sute de încălcări ale armistiţiului, în ultimele zile, iar o încercare de mediere a eșuat, pentru că delegația rusă nu s-a prezentat la discuții. Separatiştii pro-ruşi au deschis focul asupra a peste 20 de aşezări, conform Ministerului ucrainean al Apărării.
Rebelii au folosit inclusiv artileria grea, interzisă prin acordurile de la Minsk. În același timp, autoritățile germane și franceze le transmit cetățenilor lor să părăsească de urgență Ucraina, iar două mari companii aeriene își suspendă zborurile către Kiev. Duminică, autoritățile ucrainene au anunțat închiderea unuia dintre cele șapte puncte de trecere spre Donbas, ca urmare a bombardamentelor frecvente din partea rebelilor, potrivit digi24.ro.
Rusia are aproximativ 190.000 de soldați la granița cu Ucraina. Pentru a-și arăta forța militară, Vladimir Putin a ordonat Armatei efectuarea de teste nucleare, în felul acesta băgând și mai rău spaima în Europa. Kremlinul a testat cu succes rachete hipersonice și de croazieră pe mare, în cadrul testelor forțelor nucleare.
Ce se întâmplă în România?
În perioada 17-19 februarie, România a ridicat în aer avioanele F-16 şi MiG-21, după ce au fost detectate „activităţi aeriene deasupra Mării Negre”, în afara spaţiului aerian naţional, informează Forţele Aeriene Române.
Aceasta este dovada că rușii tatonează zona aeriană pentru a vedea cât de mult pot să forțeze limita alianței NATO.
Foto: pexels.com