Competiția Survivor de la ProTV a devenit foarte incitantă. Concurenții din echipa Faimoșilor au dat cărțile pe față și s-au criticat, la greu, unii pe alții. Lucrurile au degenerat în ultimul hal, iar Emil Rengle a fost făcut praf de toată lumea.
Update
Lucrurile nu stau bine nici în echipa Războinicilor, acolo unde Ionuț Popa și Ștefania sunt la cuțite cu Alex Delea și Alexandra Duli. Totodată, Relu Pănescu este marginalizat doar pentru că este mai în vârstă. În echipa Faimoșilor, se pare că noul lider nu mai este Cătălin Bordea, ci Marian Drăgulescu.
O falsitate ca la Emil nu am am văzut în viața mea. Prietenia este oficial încheiată (..) Emil a mințit și a manipulat fiecare persoană din tabăra asta. Am foarte multe exemple. (..) Emil ești printre cei mai răi oameni pe care i-am cunoscut, a spus Laura Giurcanu.
Mă simt ca ai profitat de mine, în favoarea ta. Ai călcat pe cadavre ca să ajungi oriunde în competiția asta. (..) Emil nu are două fețe, are trei fețe. Face asta pentru că nu e așa bun pe traseu și nici psihic, a spus și TJ.
Replica lui Emil Rengle nu a întârziat să apară, acesta susținând, după ce a fost eliminat, că a căutat doar să aibă prieteni și nu a fost fals.
Eu plec împăcat, chiar dacă într-o energie cum n-a mai fost vreodată la consiliu. Am împărtășit niște momente cu acești oameni pe care nu o să le mai trăiesc vreodată. Sunt convins că am greșit și sunt convins că o să mai greșesc. Înainte de acest consiliu am fost deja eliminat din echipa Faimoșilor. (..) Faptul că ați ridicat niște probleme m-a pus pe gânduri. M-am întrebat cu ce am greșit. Poate dacă eram ajutat de prieteni…Dar iluzia că am avut prieteni în competiție (..) m-a durut. (..) Sunt dezamăgit. Vreau să vă doresc mult succes, a afirmat Emil Rengle.
Prezentatorul Daniel Pavel i-a anunțat pe concurenți că emisiunea va fi din ce în ce mai grea, pe măsură ce avansează și nu mulți vor rezista, unul singur ajungând să fie Survivor.
Albert Oprea i-a făcut praf pe Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu
La final toți colegii s-au salutat cu Emil Rengle, mai puțin Cătălin Zmărăndescu care a refuzat să dea mâna cu el. Fostul luptător a fost taxat de Albert Oprea, cel care a făcut istorie sezonul trecut.
M-a dezamăgit atitudinea lui Rengle din competiție, mie îmi plăcea de el! Dramele pe care el le joacă, e un pic de victimizare (…) M-a dezamăgit complet și mă bucur că a fost eliminat. M-a dezamagit pe mine Zmărăndescu. Eu i-aș fi instins mâna, a declarat Albert la SurvivorExtraShow.
Robert Niță a mărturisit în emisiune la Zanni că toți concurenții sunt niște prefăcuți și își schimbă atitudinea în momentul când sunt filmați.
Noi tot ce spunem la consiliu ei folosesc asta împotriva noastră. Șmecheria este să le ții acolo, să le soluționezi și la joc să îi rupi. Când vin camerele ești și fochist, și astronaut, și bucătar. Unii când vedeau camerele zici că erau electrocutați. Unii au adus puncte în 25 de meciuri cât am adus eu în 6. Și mort aduceam puncte. Stăteau la soare trei-patru ore și când venea camera se activau. Nu faceți nimic. Faceți de fațadă, de perverși ce sunteți! Mi-era rușine că mănânc. Otilia la o probă a intrat de 6 ori. De trei, patru ori, bărbații, băieții și câștigam. Dacă țipi de două ori la Radu Itu… S-a tăiat. E praf psihic, sunt doar câteva dintre declarațiile pe care le-a făcut Robert Niță pe VOYO.
Foto: protv.ro