Daria Chiper a acordat un interviu pentru Fanatik și a mărturisit cât de greu i-a fost să reziste în Republica Dominicană, la Survivor. Aceasta a fost salvată chiar de cea mai bună prietenă a ei, Alexandra Ciomag, care a eliminat-o într-o probă sportivă, fără votul publicului.

Cât a fost de reală întrecerea sau nu este greu de spus, însă, potrivit Dariei, ar fi fost o oarecare înțelegere. Chiar și așa, fosta războinica a recunoscut că show-ul a fost prea dur pentru ea și nu mai rezista.

Experiența Survivor a fost cu siguranță un unică pentru mine. Nu regret nimic din tot ceea ce s-a întamplat, dar cu toate astea nu aș repeta-o.

Ideea e că eu am cerut acasă. Eram deja la capătul puterilor! Aveam câteva nopți petrecute în spital, iar eliminarea mea a venit cumva natural, pentru mine, că pentru restul nu…, a declarat Daria Chiper pentru sursa citată mai sus.

Aceasta a vorbit și despre plecarea altor concurenți și a mărturisit pe cine vede favorit la câștigarea marelui premiu.

Consider că operația la genunchi nu a fost unul din factorii care au influențat plecarea mea. Nu top trei cel puțin, cu toate că alți concurenți au plecat fix din motivul ăsta. Jorge cică și-a rupt ceva, menisc, dar eu personal nu cred. Nu știu ce a pățit, dar nu a plecat din cauza asta. Dobrincu a cerut acasă, și cred că și Jorje la fel că vezi doamne el a mai umblat în cârje pe aici.

Dan Ursa este de departe favorit, nu al meu neapărat cât al unei țări întregi, a adăugat Daria pentru Fanatik.ro.

Foto: viva.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.