Prezentatorul Survivor, Daniel Pavel, a mărturisit ce a făcut în această perioadă, după ce a revenit din Republica Dominicană. Acesta a petrecut foarte mult timp cu iubita lui, Ana, și au fost plecați în mai multe vacanțe. Cu toate acestea, domnul Dan a anunțat că vara începe oficial pentru ei în luna ianuarie. De ce oare?
„Pentru noi, vara începe în ianuarie, pentru că suntem cu proiectul Survivor, cu sezonul. Ne-am putut bucura de câteva zile împreună cu Ana. Am fost plecați, am reușit să conducem o zi și o noapte până în destinația unde am ajuns, dus, 25 de ore întors. Chiar ne-am odihnit (n. red.: cei doi au avut o escapadă în Franța în luna august).
La mine și chiar vorbeam cu Ana în această călătorie, când eram copil voiam să mă fac riveran. Vedeam anunțul ăsta că e interzis cu excepția riveranilor. Și pentru că vorbeam engleză de mic, în comunism, taică-meu a avut inspirație să îmi pună un meditator în engleză, știam că river e râu și oamenii ăia erau oamenii râului.
Navigator voiam să mă fac. Chiar râdeam acum că noi am ajuns riverani, chiar dacă nu locuim pe strada respectivă. Am găsit același timp de comportament în sudul Franței la prietenii noștri.
Am găsit un semn de circulație care seamănă și am făcut o chestie în această călătorie, să descoperim, să ne imaginăm unde am vrea să locuim. Un joc al imaginației care ne ține treji. Asta e cumva nebunia noastră, să zic așa”, a povestit Daniel Pavel, pentru Fanatik.ro.
Iubita lui Daniel Pavel vrea să lucreze în televiziune
Iubita lui Daniel Pavel, Ana, se ocupă de imaginea prezentatorului Survivor, însă a mărturisit că ar dori să lucrez în televiziune.
„M-am gândit mai de mult să intru în televiziune când am făcut actoria. Pe lângă asta, profesia mea de bază e cea de avocat. Cu asta mă ocup, pe lângă managementul și o parte din PR-ul lui Daniel. Mi-ar plăcea, dacă ar veni o propunere, aș evalua-o. Mi-ar plăcea să prezint ceva ce nu e într-un studio, probabil un reality-show, dar nu în stilul Survivor, ceva mai feminin, mai pe emoție, pe lifestyle. Nu că la Survivor n-ar fi emoție”, a povestit Ana, potrivit sursei citate mai sus.
Pro TV a anunțat noua grilă de toamnă și show-ul Survivor nu se regăsește printre emisiunile prezentate, semn că formatul din Republica Dominicană va avea startul în luna ianuarie 2024.
Foto: Fanatik.ro