Universitatea Craiova traversează un moment de cotitură în ceea ce privește susținerea financiară, reușind să atragă doi sponsori majori, OSCAR Downstream și Nusco Pinum, consolidând astfel poziția echipei în lupta pentru performanță în SuperLiga României.

Anunțul privind noii sponsori a fost făcut înaintea unui derby studențesc cu U Cluj, marcând astfel o perioadă de schimbare și creștere pentru echipa din Bănie. Damila, recent devenit partener al „alb-albaștrilor”, a fost urmat de două nume sonore în lumea afacerilor.

Primul dintre acești sponsori de elită este OSCAR Downstream, un colos petrolier cu o cifră de afaceri impresionantă de 1,43 miliarde de euro. Aflat în sfera Alfa Group, un grup românesc cu o gamă variată de companii, OSCAR Downstream a fost înființată în 2001 și este deținută de omul de afaceri Alin Niculae.

Datele financiare demonstrează o creștere semnificativă în 2022, cu o cifră de afaceri în creștere cu 88% față de anul precedent. Profitul înregistrat în 2022 a atins suma de 70,3 milioane de euro, cu o creștere de 18% față de anul 2021. Parteneriatul cu OSCAR Downstream aduce Universității Craiova nu doar sprijin financiar, ci și o conexiune puternică cu diverse sectoare de afaceri, inclusiv transport, construcții și agricultură.

„OFICIAL | Știința și OSCAR Downstream, împreună spre performanță! Ziua meciului cu Universitatea Cluj aduce în arenǎ un nou Partener Platinum al clubului nostru, compania OSCAR Downstream. OSCAR Downstream este o companie parte din Alfa Group, un grup sută la sută românesc, ce reunește o gamă largă de companii din diverse domenii.

OSCAR Downstream este în prezent cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, în top 5 jucători, cu un portofoliu vast de servicii și produse B2B și o dezvoltare naturală spre B2C, prin benzinăriile în franciză, RO Concept OSCAR. Bun venit în familia noastră, OSCAR Downstream!”, se arată pe pagina de Facebook a Universității Craiova.

Bani pe bandă rulantă la Universitatea Craiova

Al doilea nume important în peisajul sponsori este Nusco Pinum, o companie româno-italiană din domeniul producției de uși și tâmplărie exterioară. Pinum Doors & Windows, sub umbrela grupului italian Nusco, s-a impus ca lider în domeniu, încheind anul 2022 cu un venit de peste 22 de milioane de euro, reprezentând o creștere de 30% față de anul anterior. Cu peste 200 de angajați, compania se situează în fruntea producției de uși de interior și exterior.

„OFICIAL | Știința și Pinum Doors & Windows, împreună spre performanță! Universitatea Craiova, alături de noul partener Platinum Pinum, cel mai important producător și comerciant de uși, ferestre și parchet din România.

Arhitectura de interior și exterior este într-o continuă schimbare, fie că vorbim de orașe mari, unde modernismul primează sau orașe cu încărcătură istorică ce încă își păstrează arhitectură consacrată. Pinum Doors & Windows este mereu în întâmpinarea acestor schimbări, oferind soluții unice în materie de design.

Pinum Doors & Windows lucrează cu cei mai buni specialiști în domeniu, plasând astfel procesul de design și producție la cele mai înalte standarde naționale și internaționale. Bun venit în familia noastră, Pinum!”, se arată pe pagina de Facebook a Universității Craiova.

Aceste parteneriate semnificative marchează o perioadă de creștere și consolidare pentru Universitatea Craiova, care își propune să transforme susținerea financiară într-un avantaj competitiv pe teren. Prin atragerea unor sponsori de calibru precum OSCAR și Pinum, echipa „alb-albastră” conturează un viitor promițător în cadrul competițiilor interne și internaționale, alimentând speranțele suporterilor că Universitatea Craiova poate atinge noi culmi de succes.

Foto: ucv1948.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.