Dinamo se află într-o situație extrem de dificilă în lupta pentru evitarea retrogradării din Liga 1, având în față trei meciuri cruciale până la finalul fazei play-out. Din cele trei partide rămase, două se vor desfășura pe teren propriu, contra echipelor Voluntari și UTA, iar a treia va fi o deplasare dificilă la Cluj, pentru confruntarea cu Universitatea. „Câinii” au nevoie de un parcurs impecabil, însoțit de rezultate favorabile în alte meciuri, pentru a evita o nouă retrogradare în eșalonul secund al fotbalului românesc.
Dinamo, tot mai aproape de retrogradare
Situția este una extrem de serioasă atât pentru echipă, cât și pentru suporteri. Dinamo se află imediat sub locurile de baraj pentru retrogradare, iar timpul prețios trece repede, fără a fi un aliat al roș-albilor.
„Mereu avem încredere. Și căutăm să avem și noroc. Vrem să luăm cele trei puncte. E normal ca fiecare om din club să-și susțină echipa, vom vedea la meci. Da, avem prime pentru salvarea de la retrogradare. E un sistem agreat de jucători și staff. E o motivație, dar nu cea mai importantă”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit gsp.ro.
De-a lungul ultimelor etape din play-out, formația din Ștefan cel Mare a înregistrat evoluții din ce în ce mai slabe, iar fotbaliștii care au fost pilonii echipei în sezonul regulat par să fie într-o formă precară. Această pierdere de formă este alarmantă pentru antrenorul Kopic și pentru întreaga echipă.
Dinamo, dezavantajată de arbitri
Digilive.ro a evidențiat câteva aspecte esențiale pentru suporterii lui Dinamo în perspectiva luptei grele care îi așteaptă la finalul sezonului. Printre acestea se numără și problemele întâmpinate de echipă, inclusiv pierderea unor puncte importante pe finalul meciurilor, precum și preocuparea pentru arbitraj, evidențiată de Andrei Nicolescu, care a protestat public față de unele decizii discutabile în ultima perioadă.
„Am vorbit despre arbitraje în contextul în care au existat decizii diferite în situații similare. Și nu am cerut decât ca la nivelul CCA să se stabilească o măsură unică în situațiile identice. Din păcate, anumite brigăzi iau o decizie, alte iau altă decizie. Deși sunt situații similare. Din păcate, domnul Vassaras explică doar parțial anumite decizii”, a adăugat Andrei Nicolescu.
Este clar că Dinamo se află într-un moment critic și va avea nevoie de un efort susținut și de o concentrare maximă pentru a rămâne în Liga 1 și în sezonul următor.
Este dureros,pentru noi care suntem fideli echipei Dinamo să vedem că suntem în B.Nu se mai poate face nimic,ne întoarcem din nou în B dar ce-i frustrant este faptul că nu am învățat să jucăm fotbal,se joacă mult de-a latul asta-i o posesie toxică,atacați frontal din toate unghiurile și aduce-ți minim cinci jucători în careul advers,apoi văd că vârfurile nu sunt servite cu mingi,în apărare noroc cu bătrânul nostru Patriche care trebuia să fie copiat de toți coechiperii lui în ce privește efortul.Închei cu sugestia de a juca următoarele duoă meciuri cu doi atacanți.Doamne ajută.