Alexandru Mitriță a evidențiat schimbarea echipei după venirea lui Mirel Rădoi. Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă împotriva campioanei Farul Constanța, impunându-se cu 1-0 pe teren propriu. Unicul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Mitriță în minutul 44, oferindu-le oltenilor trei puncte prețioase în lupta pentru primele locuri din clasament.
Alexandru Mitriță, decisiv și încrezător în echipă
După meci, eroul serii, Alexandru Mitriță, s-a declarat mulțumit de rezultat și a subliniat că Universitatea Craiova a meritat victoria.
Extrema Craiovei a evidențiat și contribuția antrenorului Mirel Rădoi, care a revitalizat echipa de la revenirea sa pe banca tehnică.
”Asta era cel mai important, să câștigăm acest meci, știam că va fi un meci greu. Eu spun că i-am anihilat. Suntem bucuroși că am luat cele trei puncte.
Domnul Hagi m-a pus să joc de la o vârstă foarte fragedă, mi-a dat încredere și pentru asta îi voi fi recunoscător tot timpul.
Mereu vor fi ratări, e important că ajungem la finalizare. Se vede ce lucrăm la antrenamente. Cele mai importante sunt cele trei puncte.
De când a venit domnul Rădoi, avem cinci victorii și un egal, înseamnă că-și face treaba foarte bine. Ne pune în teren foarte bine, ne cere un joc agresiv, cu posesia mingii, ne cere să avem reacție după pierderea mingii. Cel mai important este să-l ascultăm pe Mister.
Fiecare meci este important pentru a fi sus. Chiar dacă e cu FCSB, Farul sau altă echipă, luăm fiecare meci în parte și vrem să acumulăm cât mai multe puncte”, a declarat Alexandru Mitriță.
Universitatea Craiova continuă să lupte pentru un loc cât mai bun în clasament, iar succesul contra Farului le oferă un moral excelent înaintea următoarelor confruntări din campionat.
Foto: prosport.ro