Viața unor persoane cu dizabilități este dificilă, în special, în România, unde autoritățile par să le neglijeze complet. Acestea sunt lăsate total în grija familiei și nu se ocupă cu adevărat de integrarea lor în societate.
Infrastructura este deficitară pentru această categorie de oameni, iar locurile de muncă lipsesc cu desăvârșire. Cât timp părinții sunt în viață și în putere persoanele cu dizabilități au parte de o îngrijire adecvată, însă odată cu înaintarea în vârstă lucrurile se schimbă radical.
Este nevoie urgentă de asistență 24 de ore din 24, acolo unde situația o cere, însă statul român nu pune mare preț pe viața acestor persoane și asta în mare parte fiindcă nu reprezintă un electorat care să voteze cu regularitate. Drept urmare, nevoile lor nu sunt importante.
Așa este și cazul unei tinere din Târgu Jiu care are handicap grav și are nevoie de asistență 24 de ore din 24. Andreea Georgy se află într-o situație complicată, fiindcă mama ei este bolnavă și are nevoie de ajutor pe perioada când aceasta urmează să se opereze. Drept urmare, potrivit legii în vigoare, Andreea a apelat la autoritățile statului pentru a primii suportul și îngrijirea de care are nevoie, însă a fost refuzată de toate instituțiile statului.
Cum a fost posibil așa ceva și ce ar trebui făcut pentru ca aceste persoane să nu treacă printr-un astfel de calvar? Povestea Andreei este explicată cel mai bine chiar de ea însuși în rândurile de mai jos.
Ce spune Andreea despre viața ei?
”Sunt o persoana cu dizabilități locomotorii fiind dependentă de un cărucior si de însoțitor sau asistent personal (care e mama mea), iar mama are probleme de sănătate si in scurt timp trebuie sa își facă o intervenție chirurgicala si nu are cine sa mă ajute in perioada in care ea va fi in concediu medical pentru ca eu fiind cu dizabilități nu mă pot descurca singura.
Știind legea persoanelor cu dizabilități 448 pe 2006 secțiunea 2 asistentul personal , articolul 37, aliniatul 2 si 3 unde se spune ca angajatorul asistentului personal are obligația sa asigure un înlocuitor al asistentului personal sau găzduirea intru-un centru de tip respiro, am sunat la Primărie unde mi s-a spus ca ei doar plătesc salariile asistenților personal si sa vorbesc la DGASPC.
Acolo mi s-a spus sa sun la centrele si azilele de bătrâni unde mi s-a spus ca nu primesc persoane sub vârsta de 65 de ani (eu având 31 ani), iar apoi când am sunat din nou mi s-a spus ca centre de tip respiro unde era normal sa mă duc nu sunt in județul nostru, iar la centrele pentru persoanele cu handicap fără aparținător nu poate sa mă interneze datorita unei legi noi si ca nu e legal si apoi mi-au spus sa sun la protecție sociala, iar cei de la protecție sociala mi-au spus ca cei de la Primărie îmi pot da o indemnizație pentru a îmi plăti pe cineva care sa aibă grija de mine 8 ore pe zi, doar ca eu neputându-mă descurca singura in restul de 16 ore din cele 24 de ore cat are ziua mă gândesc ce se va întâmpla cu mine pentru ca am nevoie de îngrijire 24 de ore din 24 iar o persoana care e plătită cu minim pe economie nu va sta 24 de ore.
După ce le-am explicat situația mi s-a închis telefonul. Practic statul îmi încalcă si dreptul la viață si la integritate fizica si psihica prevăzut in Constituția României in CAPITOLUL II – Drepturile și libertățile fundamentale, articolul 22 si articolul 50, iar asistentului personal dreptul la sănătate neputând sa își ia concediu medical.
Acum un an si jumătate mama a avut doua fracturi având o mana si un picior in ghips si folosea un cadru pentru a se deplasa si așa mă ajuta, fiind amândouă in pericol pentru ca atunci când am sunat la autoritățile locale menționate mai sus mi s-a spus ca nu e nimeni care sa vina sa ne ajute, nici măcar un voluntar si vreau sa trag un semnal de alarma pentru ca sunt foarte multe persoane cu dizabilități cu însoțitori si acest lucru se poate întâmpla oricărui asistent personal si persoane cu dizabilități si chiar si celor sănătoși pentru ca nu ști ce iți aduce ziua de mâine si prin urmare trebuie reglementata, legea iar însoțitorii trebuie sa fie încadrați măcar la 12 ore si asigurat concediu medical, iar persoanelor cu dizabilități trebuie sa le se asigure 1 sau 2 înlocuitori ai asistentului personal care sa lucreze eventual in doua schimburi sau dus la un centru de tip respiro unde sa fie accesibilitate si sa poate primi îngrijirile necesare 24 de ore din 24 . E nevoie de înțelegere si implicare din partea statului si a autorităților locale”.
