Andrei Krișan a fost finalist în competiția Survivor 2023. Din păcate pentru el, a pierdut marele trofeu și premiul de 100.000 de euro în fața lui Dan Ursa. Cu toate acestea, Andrei a mărturisit că nu are regrete și a povestit cum a fost experiența în Republica Dominicană pentru el.

Din păcate, după revenirea din Republica Dominicană, Andrei Krisan a avut probleme, mai mult sau mai puțin grave, cu dantura fapt pentru care a trebuit să meargă la un stomatolog.

„A fost fain cu Ursa că a fost atât de autentic. Chiar așa simțeam amândoi. Acum nu pot să zic că nu mi-am dorit și am simțit chestia aia ”să căștig”, orgoliul ăla de bărbat, testosteronul ăla. Dar totodată, eu nu m-am dus cu 100.000 de euro, eu m-am dus pe 0 și am venit pe plus”, a declarat Andrei Krișan, potrivit protv.ro.

Andrei a povestit în emisiune la Cătălin Măruță apropierea de Carmen Grebenișan, Ștefania și Bianca.

„Nu am renunțat sau n-am trădat pe nimeni pentru că eu am înțeles ideea de individuale. Adică am ajuns la individuale, fiecare trage pentru el să ajungă. Acum dinamica jocului se schimbă în fiecare zi, daca eu nu mă înțeleg bine cu tine acum, e posibil ca mâine cineva să se-audă. Și te schimbi, nu mai știi cine mi-s prieteni. Mai ales presiunea pe care o aveam acolo, am înțeles ideea de individuale și n-am mai vrut să stau cu un grup și la un moment dat totul s-a întâmplat atât de natural că ne-am găsit cu povești și ne-am dat seama uite ok, putem să supraviețuim”.

„Mă simțeam mai inhbitat, se simțea o tensiune și tensiunea aia cumva nu se dispersa nicicum. Nu exista rezolvare, o discuție așa cum trebuia. După am ajuns la unificare și am văzut că sunt alte suflete și am început să socialiez”, a declarat Andrei Krișan, potrivit sursei citate mai sus..

Foto: protv.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.