Atacantul kosovar Astrit Selmani (27 de ani) a luat decizia de a părăsi Dinamo la finalul acestui sezon, odată cu expirarea contractului. Deși a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, Selmani își dorește o nouă provocare și visează să evolueze la un nivel superior, inclusiv într-o competiție europeană.

CFR Cluj, interesată de Selmani

În ultimele zile, au apărut informații conform cărora CFR Cluj, prin antrenorul Dan Petrescu, încearcă să-l aducă pe Astrit Selmani în Gruia. Tehnicianul le-ar fi transmis oficialilor clubului să facă tot posibilul pentru a-l transfera, considerându-l o piesă importantă în strategia sa pentru sezonul viitor.

Totodată, Marius Șumudică a confirmat că fotbalistul este interesant și ar fi bun la Rapid.

”Nu este un jucător interesant pentru mine. Nu face interesul pentru Rapid. Fără Koljic și Petrila, merg cu Burmaz. Glumesc, evident!

Petrila e un jucător productiv, iar Koljic e un vârf de careu care are nevoie de adaptare”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.

Totuși, Selmani a lăsat de înțeles că nu ia în calcul această mutare, oferind un răspuns ferm despre viitorul său în fotbalul românesc.

Astrit Selmani exclude orice altă echipă din România

După victoria lui Dinamo cu Hermannstadt, scor 2-0, atacantul a confirmat plecarea sa în vară, dar a ținut să sublinieze loialitatea față de actuala sa echipă:

„În România, doar la Dinamo voi juca”, a declarat Selmani, respingând astfel orice speculație privind un posibil transfer la CFR Cluj sau Rapid.

Performanțele lui Selmani la Dinamo

Kosovarul a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai „câinilor” în acest sezon, reușind să marcheze 11 goluri și devenind golgheterul echipei. În prezent, cota sa de piață este estimată la 1,2 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

De asemenea, atacantul a bifat 5 selecții pentru echipa națională a Kosovo, reușind să înscrie un gol.

Rămâne de văzut care va fi viitoarea destinație a lui Astrit Selmani, dar un lucru este cert: Dinamo va trebui să găsească un înlocuitor pe măsură pentru unul dintre cei mai importanți jucători ai săi.

Foto: Transfermarkt

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.