În lume există tot felul de animale frumoase, iar unele dintre ele au fost domesticite. Câinele este considerat, de altfel, cel mai bun prieten al omului, fiindcă este dependent de stăpânul său și trăiește pentru el. Dar ce faci când câinele este un gigant, un adevărat monstru?
Cum arată cel mai mare câine din lume?
Cel mai mare câine din lume era impresionant și putea speria cu ușurință orice persoană. Din păcate, patrupedul a trecut în Raiul animalelor în anul 2014, la vârsta de doar 5 ani. „Monstrul” a apucat să fie măsurat și a întrat direct în Cartea Recordurilor. Exemplarul făcea parte din rasa Marele Danez și fusese numit Zeus.
La momentul când a fost măsurat de un veterinar și de un redactor-șef de la „Guinness Book of World Records”, Zeus avea 1,118 metri înălțime de la picior la umăr și 2,11 metri de la coadă la umăr. În clipa când se ridica pe picioarele din spate, animalul avea până la 2,23 metri, înălțime, mult peste un om de talie.
Câinele era deținut de Denise Doorlag si familia ei, din Otsego, Michigan, SUA. Animalul a trăit într-un mediu relaxat și prietenos, fapt pentru care era tot timpul blând și dornic de joacă.
Zeus avea o greutate de 70,30 de kilograme, iar când mânca, surprinzător, nu consuma mult, aproximativ 13,6 kilograme de mancare la fiecare două săptămâni.
Fiindcă era foarte blând și cuminte câinele vizita oamenii la un spital din apropiere, unde le dădea o stare de bine.
Rasa de câini Marele Danez
Rasa de câini numită „Marele Danez” mai este cunoscută și ca „dogul german” și este o specie blândă și apreciată în special în Statele Unite ale Americii.
Acest câine este de talie foarte mare și a fost supranumit „Apollo al câinilor”, deoarece este foarte puternic și are abilității de vânător, însă și datorită aspectului său maiestuos. Blana este lucioasă, scurtă și densă și are mai multe culori. Un exemplar are o durată medie de viață de 8-10 ani.
Foto: Facebook.com