Cătălin Bordea este unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de stand-up comedy din România. Acesta este și coprezentator la emisiunea „Xtra Night Show”, împreună cu Dan Capatos. Bordea a semnat un contract cu trustul Intact, în anul 2012 și de atunci a încântat telespectatori cu glumele sale.
Din nefericire, viața acestuia a fost una grea, în care tatăl său la abandonat când era mic într-un autobuz. Cătălin a povestit trauma prin care a trecut și care i-a marcat copilăria.
Doru Dumitru Dorel (tatăl meu natural), Galău, Stelică, Viorel, Andrei, Andrei. Ăștia au fost tații mei, am șapte deocamdată! E posibil să apară și al 8-lea. De toți s-a despărțit din nepotrivire de caracter.
Unul a plecat și m-a lăsat în autobuz, Galău a orbit, alți doi au fost arestați, unul în Italia, Stelică, el a fost și eliberat.
La ultima nuntă nu am fost, mama are colecție de acte de la toate căsătoriile, le păstrează pe toate! M-a făcut la 16 ani și bunica a făcut-o pe mama tot la 16 ani. Mai nou, m-am trezit că am și o soră, a povestit Cătălin Bordea în emisiunea de la Antena Stars.
Bordea a plecat la Pro TV
De curând, Cătălin Bordea și-a anunțat șefii de la Antenă ca nu își mai prelungește contractul care expiră în decembrie, fiindcă va merge la Pro TV, la emisiunea Survivor România.
Acesta a ales acest proiect în detrimentul „Asia Express”, dar și din cauza faptului că emisiunea „Xtra Night Show” a fost mutată de pe Antena 1 pe Antena Stars. Așadar, Cătălin Bordea va face parte din echipa „Faimoșilor”, din show-ul Survivor România, de la Pro TV.
Ce avere are Cătălin Bordea? Cât câștigă la un show de stand-up comedy?
Cătălin Bordea a fost un copil sărac însă talentul său nativ și munca multă l-au făcut sa devină vedeta din prezent. Show-urile sale de stand-up comedy sunt foarte apreciate de public, iar glumele lui sunt gustate de la mic la mare.
După ce a jucat în serialele „La bloc” şi „Fete cu lipici”, de la Pro TV, Cătălin Bordea a început să facă stand-up comedy. Acest lucru i s-a potrivit mănușă, iar potrivit zvonurilor, pentru fiecare spectacol de acest gen el încasează suma de 1.200 de euro.
Așadar, în decursul anilor Cătălin Bordea a fost plătit bine și la Antenă, pentru emisiunea „Xtra Night Show”, iar banii s-au strâns. Se spune că vedeta nu duce grija zilei de mâine.
Foto: cancan.ro, tacataca.prosport.ro și YouTube