Irisha a fost ultimul concurent care a părăsit competiția „Survivor”, de la Kanal D. Faimoasa a fost propusă spre eliminare de echipă și a avut de luptat pentru a rămâne în concurs cu Elena, tot din echipa roșie, Sorin și Bogdan de la războinici. Din păcate Irisha a avut cele mai puține voturi din partea publicului și a trebuit să plece acasă.
Ultimele sale cuvinte, în competiția „Survivor”, au fost unele pline de emoții și au dovedit ce caracter frumos are, când i-a îmbrățișat pe Zanni și Sebastian, care au criticat-o dur.
Asta este. Am visat acest moment. S-a terminat, îmi pare rau, pentru că avem chestii de demonstrat pe traseu. Din punct de vedere social nu a fost să fie, nu ne-am înțeles, nu am rezonat la glume, la felul nostru de a fi. Am crescut în lumi diferite, gândim diferit. Le-am zis băieților că orice ar fi îmi sunteți dragi. Survivor este experiența vieții mele.
Nu am crezut că pot fi copilul junglei, să trăiesc cu reptile și insect. Este cel mai tare proiect din viața mea. Sunt fericită că am făcut parte din acest proiect, îmi pare rău că plec acasă, dar asta e. O să le povestesc tuturor că Survivor e deosebit, afli lucruri noi despre tine. E altceva, a declarat Irisha, înainte să plece de la Survivor România.
Ce a spus Irisha despre „Survivor”?
Irisha pe numele ei Irina Ceban a scris pe contul de Instagram, după eliminarea din competiția de la Kanal D, un mesaj pentru toți fanii care au susținut-o și nu numai.
@survivorromania.oficial pentru mine s-a încheiat, din păcate! Vreau să vă mulțumesc din toată inima pentru susținerea și voturile voastre. Va sunt recunoascatoare și apreciez mult de tot. Îmi explodează telefonul efectiv, curg mesajele de la voi.
Mesaje pline de empatie, respect și încurajare. Sunteți mult prea importanți pentru mine și parcursul meu în tot ce fac, mereu sunteți alături de mine și pentru asta vă sunt recunoscătoare. Vă iubesc și vă mulțumesc.
Din cauza fusului orar, nu apuc sa citesc și să răspund tuturor, dar promit s-o fac în cel mai apropiat timp. Dorm puțin și când mă trezesc, vin cu răspunsuri, story’ uri interesante. Stay tuned (n.r. Fiți pe fază), a scris Irisha.
Ce relație are Irisha cu Culiță Sterp?
Irisha a recunoscut că are o prietenie frumoasă cu Culiță Sterp, însă este doar una amicală și nimic mai mult.
Nu știu ce înseamnă că m-am apropiat mai mult de Culiță. Îmi era ca un frate. El m-a ajutat în junglă, mi-a plăcut foarte mult că e corect. Îmi place de el ca om. Nu puteam să am o imagine clean, trebuia să o știrbeze Zanni.
Stăteam ore întregi cu Culiță și îmi povestea despre Daniela, că trebuie să nască în curând, ne chema la botez, chiar nu pot fi interpretări. Mi-e ca un frățior, a declarat Irisha în emisiunea „Ștafeta mixtă”, de la Wowbiz.ro.
Foto: wowbiz.ro, kanald.ro și YouTube