Așa cum era de așteptat, au ajuns în Republica Dominicană noi concurenți. Fiul lui Cătălin Zmărăndescu, Mihai, și-a dorit foarte mult să ajungă în acest show de televiziune, considerat printre cele mai dure din lume, să dovedească că este mai bun ca tatăl său. Trebuie precizat că cei doi nu au o relație bună.
Nu mai vreau să aud de el! Ce să ne spunem? Că în afară de a întoarce vorbele ca să îi fie lui bine nu aș auzi oricum. Ce să îmi explice? De ce nu a fost lângă mine atunci când aveam nevoie? Că a uitat că are și alți copii?, a spus fiul lui Cătălin Zmărăndescu, potrivit Fanatik.ro.
Daniel Pavel a venit cu vești noi și a anunțat cum vor sta lucrurile de acum înainte.
Trebuie să arătați zi de zi că aveți ce trebuie ca să rămâneți în concurs, să vă adaptați imprevizibilului la fiecare pas și să luptați de două ori pentru imunitate.
Astfel, luni avem un joc de imunitate și un consiliu. Marți, din nou jocul de imunitate, urmat de un al doilea consiliu de nominalizare, iar miercuri vedem cine rămâne pe insulă și cine pleacă acasă, a spus Daniel Pavel.
Primul joc de imunitate va fi unul interesant, pe nevăzute, iar concurenții vor fi cu sufletul la gură. Noii veniți nu vor putea fi nominalizați in această săptămână, astfel că va fi un show incendiar.
Ceilalți concurenți care vor juca în show-ul Survivor îi vom prezenta în câteva minute. Așadar, citiți site-ul nostru pentru a afla ultimele noutăți din Republica Dominicană. Crina Abrudan este celălalt concurent din echipa Faimoșilor. La Războinici au ajuns Eduard Gugulescu și Alina Radi.
Foto: protv.ro