Cel mai sigur oraș de vizitat, din România, în timpul pandemiei de coronavirus a fost declarat Sibiul. European Best Destinations, o agenţie de turism susţinută de Uniunea Europeană, a inclus oraşul pe lista „Cele mai sigure destinaţii de vizitat în Europa”.

Odată cu venirea sezonului cald, majoritatea țărilor au început să-și redeschidă granițele și să reia zborurile pentru turiști. Criza provocată de pandemia de Covid-19 a fost redusă în intensitate, iar oamenii vor să se simtă în siguranță dacă călătoresc.

Aceste destinaţii au implementat protocoale stricte privind igiena în spaţii de cazare, restaurante, magazine şi măsuri precum schimbarea filtrelor de aer condiţionat, disponibilitatea măştilor şi distanţarea socială. Aceste destinaţii beneficiază, de asemenea, de proximitate cu spitalele şi au un număr mai mare de paturi de spital per locuitor decât majoritatea ţărilor europene, spun cei de la  European Best Destinations.

Orașele recomandate de EBD

Tbilisi, Georgia

Corfu, Grecia

Cavtat, Croaţia

Insulele Madeira, Portugalia

Insulele Azore, Portugalia

Preveza, Grecia

Alentejo, Portugalia

Batumi, Georgia

Zagreb, Croaţia

Algarve, Portugalia

Sibiu, România

Kotor, Muntenegru

Rijeka, Croaţia

Varşovia, Polonia

Viena, Austria

Bohinj, Slovenia

Malta

Gdansk, Polonia

Vilnius, Lituania

Riga, Letonia

Taigaua sălbatică din Finlanda.

Au fost de 15 ori mai puţine cazuri Covid-19 în România decât în ​​cele mai afectate ţări europene. Sibiu este o destinaţie perfectă pentru toate tipurile de călători: pentru adepţii Instagram care doresc să-şi crească numărul de urmăritori, pentru amatorii de istorie şi iubitorii de natură.

Ştiaţi că România are mai multe paturi de spital disponibile per locuitor decât Belgia, Elveţia sau Olanda? În plus, spitalele din Sibiu nu au fost niciodată supraaglomerate în timpul acestei crize de sănătate şi ar putea găzdui călătorii, dacă este necesar, se arată în prezentarea oraşului.

Cu toate acestea, având în vedere evoluția cazurilor de coronavirus, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.