Bomba atomică a fost creată în cadrul Proiectului Manhattan, un program secret de cercetare și dezvoltare a armelor nucleare care a avut loc între 1942 și 1946 în Statele Unite ale Americii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Mai mulți oameni de știință, printre care Enrico Fermi, Leo Szilard și Robert Oppenheimer, au fost implicați în dezvoltarea bombei, dar principalul proiectant a fost fizicianul american J. Robert Oppenheimer, care a condus eforturile echipei care a construit prima bombă atomică, numită „Trinity”, testată în iulie 1945 în Alamogordo, New Mexico. Bomba atomică a fost ulterior folosită în două atacuri nucleare împotriva Japoniei în august 1945, în orașele Hiroshima și Nagasaki.
Cât de puternică este bomba atomică?
Puterea unei bombe nucleare variază în funcție de designul și dimensiunea acesteia. Primele bombe atomice au fost relativ mici și aveau o putere de aproximativ 20 kilotone de TNT (kT), ceea ce înseamnă că echivalentul lor energetic a fost de 20.000 de tone de trinitrotoluen (TNT), un exploziv convențional.
În prezent, bomba nucleară cu cea mai mare putere dezvoltată vreodată este Bomba Țarului, construită de Uniunea Sovietică în 1961. Această bombă atomică a avut o putere de aproximativ 50 megatone de TNT (Mt), adică echivalentul energetic al a 50 de milioane de tone de TNT.
Este important să menționăm că testarea și folosirea armelor nucleare este interzisă prin Tratatul de Neproliferare Nucleară și este considerată o amenințare gravă la adresa securității globale.
Cum se construiește o bombă atomică?
Construirea unei bombe nucleare implică o tehnologie extrem de avansată și o cunoaștere profundă a fizicii nucleare. Există două tipuri de bombe nucleare: cele bazate pe fisiune și cele bazate pe fuziune.
Pentru a construi o bombă nucleară bazată pe fisiune, este necesar un izotop instabil al uraniului, numit uraniu-235, care se găsește într-o concentrație foarte mică în minereurile de uraniu obișnuite. În general, este nevoie de un proces de îmbogățire a uraniului pentru a produce suficient uraniu-235 pentru a construi o bombă atomică.
În interiorul bombei, o masă sub-critică de uraniu-235 este comprimată rapid pentru a deveni critică, ceea ce declanșează o reacție în lanț în care nucleele atomice se descompun în nuclee mai mici, producând energie și alte nuclee care, la rândul lor, se descompun. Această reacție în lanț produce o explozie extrem de puternică.
Bomba atomică bazată pe fuziune folosește un izotop instabil de hidrogen numit tritiu, care se găsește în mod natural într-o concentrație foarte mică în atmosfera terestră. În timpul detonării, o masă de tritiu și deuteriu (un alt izotop de hidrogen) este încălzită la temperaturi extrem de ridicate, producând o fuziune nucleară și o explozie și mai puternică decât o bombă bazată pe fisiune.
Este important să reținem că realizarea unei bombe nucleare este ilegală și reprezintă o amenințare gravă la adresa securității globale, iar cunoașterea sau încercarea de a construi o astfel de armă este considerată infracțiune și poate duce la consecințe grave.
Cine a fost Robert Oppenheimer?
Robert Oppenheimer a fost un fizician american născut la 22 aprilie 1904 și decedat la 18 februarie 1967. Este cunoscut în principal pentru rolul său crucial în dezvoltarea bombei atomice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Oppenheimer a fost directorul științific al Proiectului Manhattan, un program secret al Statelor Unite menit să dezvolte arma nucleară în timpul războiului.
Educat în domeniul fizicii, Oppenheimer și-a obținut doctoratul la Universitatea Harvard în 1929 și a devenit un cercetător respectat în domeniul fizicii teoretice. A avut contribuții semnificative în domeniul mecanicii cuantice și a fost profesor la Universitatea din California, Berkeley.
În 1942, Oppenheimer a fost numit director al Proiectului Manhattan, care a avut ca scop dezvoltarea primei bombe atomice. El și echipa sa au reușit să construiască și să testeze succesiv această armă distrugătoare, iar bombele atomice au fost utilizate în final în august 1945, la Hiroshima și Nagasaki, contribuind semnificativ la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După război, Oppenheimer a devenit un adept al controlului internațional al energiei atomice și al dezarmării nucleare. Cu toate acestea, în contextul Războiului Rece și a sentimentului anticomunist din Statele Unite, Oppenheimer a fost supus unor anchete de securitate și a fost retras din poziția sa oficială în 1954. În ciuda controverselor și problemelor personale, contribuțiile lui Oppenheimer la dezvoltarea bombei atomice și preocupările sale ulterioare cu privire la utilizarea pașnică a energiei atomice îl fac o figură complexă și importantă în istoria științei și a politicii.
Foto: pexels.com
