Sfânta Parascheva este sărbătorită de creștinii ortodocși în ziua de 14 octombrie, după Revoluție, racla cu osemintele cuvioasei fiind expusă aproape anual, în cadrul unui pelerinaj organizat de Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași.

Cine a fost a fost Cuvioasa Maică Parascheva?

Conform crestinortodox.ro, Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, într-un sat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Istanbulul din zilele noastre). Legenda spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserica cuvintele Mântuitorului: “Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-și dăruiască hainele sale săracilor.

Conform surselor scrise bisericești, Sfânta se retrage în pustietate, ca la vârsta de 25 de ani, după un vis în care îi apare un înger, se întoarce în locurile copilăriei. Moare de tânără și este îngropată ca un strain. Moaștele ei sunt descoperite și atingerea lor făcea minuni în rândul celor bolnavi și oropsiți. Moaște Sfintei Cuvioase sunt aduse în Moldova în anul 1641. Credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, cerându-i ocro­tire și ajutor.

Cuvioasa Parascheva c scaled
Cuvioasa Parascheva

Ce trebuie și ce nu trebuie să faci în această zi sfântă?

În această zi sfântă, credincioși nu mănâncă de dulce și nu muncesc. Potrivit obiceiurilor străvechi, se spune că fetele care cos sau care spală vor rămâne nemăritate. Cei care încalcă aceste tradiții, asupra lor vor fi dezlănțuite fel de fel de nenorociri, una dintre ele presupunând ca peste locuință să cadă o grindă, după ce inițial a fost lovită de un fulger.

În această zi sfântă este indicat să se dea de pomană pentru sufletele celor morți, iar printre bucatele de pomană este bine să se împartă și vin nou și must, dar și pâine ori lipie și nuci.

Ce rugăciune se spune de Sfânta Parascheva?

Tradiția pelerinajului la moaștele Cuvioasei Parascheva (sau Sfânta Vineri), aflate spre cinstire în Catedrala Metropolitană din Iași, are o vechime de aproape 400 de ani. Trebuie știut faptul că aceste sfinte moaște au fost dăruite domnitorului Vasile Lupu, în anul 1641, de Patriarhul Constantinopolului, în semn de recunoștiință pentru ajutorul financiar dăruit Patriarhiei de către domnitor (250 de pungi de galbeni).

Înalta Poartă Otomană a acordat aprobare domnitorului Vasile Lupu să ducă moaștele Sfintei Parascheva în Moldova, în schimbul achitării unei alte plăți în valoare de 300 de pungi cu galbeni.

De atunci, sfintele moaște se află la Iași și sunt vizitate în fiecare an, de mii de pelerini veniți din țară și din străinătate.

Despre puterile vindecătoare ale Sfintei Cuvioase Parascheva se amintește încă din anul 1643, în „Cartea românească de învățătură” scrisă de Mitropolitul Varlaam al Moldovei.

Există o mare credință în puterile vindecătoare ale Sfintei. Creștinii care sunt bolnavi ori au persoane bolnave în familie, sunt sfătuiți ca în ziua de 14 octombrie, când este Sărbătoarea Sfintei Parascheva, să ajuneze (postească) dimineața și să participe la Sfânta Liturghie, iar acasă să rostească următoarea rugăciune:

„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”

Puterile vindecătoare ale moaștelor Sfintei Parascheva s-au manifestat încă din vechime, când acestea au fost așezate în biserica „Sfinții Apostoli” din Kallikratia, primul loc de închinare a creștinilor la aceste sfinte moaște și locul unde Sfânta a murit, încredințându-și sufletul lui Hristos.

Tradiția Bisericii păstrează mărturii despre vindecările miraculoase care au avut loc la racla cu sfintele moaște ale Sfintei Parascheva în biserica din Kallikratia: șchiopi, surzi, ciungi, ologi și oameni bolnavi de boli incurabile au fost vindecați doar atingându-se de racla ci sfintele moaște.

Aceste minuni de vindecare au avut loc neîntrerupt, până în zilele noastre, sfintele moaște ale Sfintei Parascheva fiind izvor de tămăduiri, prin harul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a preamărit-o pe Sfântă.

De aceea, împreună cu milioane de creștini, rostim cu evlavie către Sfânta Parascheva, acest tropar al Sfintei: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău. Amin!

Foto: Wikipedia.org

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.