Cu finalul emisiunii-concurs „Survivor All Stars” apropiindu-se cu pași repezi, atenția pariorilor se concentrează pe cotele și șansele fiecărui concurent rămas în competiție. În timp ce orice poate întâmpla în lumea competitivă a reality-show-urilor, pariorii încep să-și facă calculele și să-și plaseze pariurile pe concurenții pe care îi consideră favoriți.

Update 10.05 – Ștefania Stănilă a fost eliminată inițial de către TJ Miles, după care de către Zanni. După ce camerele de filmat s-au oprit, aceasta a izbucnit în plâns susținând că a fost o mare onoare să ajungă până aici.

„Am emoții și nu pot să cred ce se întâmplă în momentul ăsta. Am vrut să rămân, dar eram conștientă că o să vină pentru că a fost o perioadă destul de dificilă pentru noi, faimoșii, și era evident că unul dintre noi o să plece acasă.

Cred că TJ are o misiune destul de grea, dar nu imposibilă. Am mare încredere în el. TJ, ești ultimul faimos, ne bazăm pe tine, avem încredere în tine”, a spus Ștefania Stănilă.

De cealaltă parte, Zanni nu a avut nicio problemă să revină în concurs și să stea cu capul sus.

„Vin din exil, o pădure urâtă, am înnebunit și m-am gândit la toate. M-am gândit la toată lumea de aici, v-am visat”, a spus Zanni.


Update 09.05 – Nebunie totală la Survivor în această zi. Andrei Ciobanu va câștiga colanul de imunitate. La duelul de eliminare vor ajunge TJ Miles și Ștefania Stănilă. Aceasta din urmă pierde, însă nu va pleca acasă și se va lupta cu Zanni pentru un loc în concurs. Ștefania Stănilă pierde și părăsește Republica Dominicană. Toată lumea spune că Zanni a fost readus în concurs, însă de fapt el nu a plecat niciodată rămânând în Republica Dominicană pe o altă insulă.


Update 08.05 – Așa ceva este senzațional, fiindcă Zanni se întoarce și îi elimină pe rând atât pe Ștefania Ștefan și TJ Miles. Când toată lumea se bucura că a scăpat de Zanni, producătorii au decis altceva.


Deși nimeni nu poate prezice cu exactitate rezultatul final, casele de pariuri au calculat cotele în funcție de evoluția concurenților până în acest moment și de alte variabile relevante. Astfel, potrivit cotelor oferite de Superbet, se conturează un tablou al favoriților.

Marele câștigător Survivor All Stars

În mod surprinzător pentru unii, Ștefania Ștefan ocupă ultimul loc în ceea ce privește cotele, având o cotă de 150. Deși nimic nu este imposibil, șansele ei de a câștiga par a fi minime, necesitând practic un miracol pentru a se impune. Cu toate acestea, în cazul unei victorii, cei care au plasat pariuri pe ea ar putea obține un câștig considerabil.

Pe locul secund în clasamentul cotelor se află Sorin Pușcașu, cu o cotă ceva mai favorabilă, dar totuși la coada listei. Însă, favoritul necontestat al caselor de pariuri este Zannidache, care se bucură de o cotă de 5.00, conferindu-i cele mai mari șanse de câștig din perspectiva pariorilor. La o mică distanță se află Iancu Sterp, cu o cotă de 6.00.

Recenta săptămână a fost una dificilă pentru Zanni, având de înfruntat pierderea unui aliat și confruntarea cu provocări pe măsură. Cu toate acestea, reputația sa ca unul dintre cei mai atenți strategi ai sezonului și experiența sa anterioară în competiții similare îl plasează în fruntea listei de favoriți, cel puțin din punctul de vedere al pariorilor.

”M-a motivat singurătatea… nimeni nu mă căuta pentru că n-aveam nimic de oferit. M-au motivat cei care m-au desconsiderat și înjosit. Deși mă afecta emoțional, pentru că eram sensibil când eram mai mic, m-au întărit al naibii de tare, motiv pentru care acum nu-mi înțelege nimeni felul aspru de a judeca, însă nici eu nu înțelegeam acum mulți ani cu ce-am greșit să nu mă iubească nimeni. Nu greșisem cu nimic. Lumea judecă după faimă, nume și medalii. N-am avut familia perfectă precum alte vedete, n-am avut viața de invidiat precum alte personaje TV. Am înțeles asta și am trecut peste”, mărturisește Zanni potrivit protv.ro.

În ciuda tuturor calculelor și așteptărilor, finalul sezonului rămâne incert, iar fanii și pariorii sunt pregătiți pentru orice surpriză sau răsturnare de situație care ar putea avea loc în următoarele episoade ale emisiunii.

Comentarii Facebook

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.