Raluca Dumitru a părăsit competiția Survivor, după ce a fost propusă pentru eliminare de Elena Marin. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, însă acestea sunt regulile jocului. După ce a părăsit competiția, faimoasa a mărturisit că i-a fost greu să se acomodeze și a avut o noapte albă.
Am probleme de când am ieșit din competiție. Nu am putut să dorm deloc, m-am dezobișnuit să dorm în pat, să am o pernă, am avut o noapte lungă. Îmi lipsesc păturile pe care le aveam: 8 la număr, 8 aveam, le aveam bine proporționate. În momentul de față mă simt foarte bine, am reușit să vorbesc cu cei dragi, nu mă așteptam să îmi fie atât de greu, să îmi lipsească atât de mult. Nu știu de unde am avut putere să merg mai departe de fiecare dată. Mă consideram o persoană puternică, dar acasă sunt mai puternică, a declarat Raluca Dumitru la Teo Show.
În ceea ce privește relația cu Elena Marin, Raluca a recunoscut că cele două se cunosc de mult, însă în competiția Survivor nu s-au înțeles bine.
Eu cu Elena ne cunoșteam dinainte de competiție, ea a spus mereu despre mine că sunt mai vulcanică, o persoană care atunci când cineva mă atacă sau îmi spune ceva, clar eu o să îmi dau cu părerea, o să răspund, ceea ce s-a și văzut, am avut anumite reacții, poate nu neapărat demne, dar Survivor a scos cred tot ce este mai rău, pot să spun că dacă eram acasă nu făceam multe lucruri pe care le făceam acolo, a adăugat Raluca Dumitru pentru sursa citata mai sus.
Cu cine se iubește Raluca Dumitru?
Raluca Dumitru trăiește de ceva ani o frumoasă poveste de dragoste, însă își ține viața sentimentală departe de ochii publicului.
Au aproape trei ani împreună, se iubesc mult și sunt foarte discreți. El e om de afaceri, preferă să își vadă de treburile lui, nu îi place ideea de a se expune public. O lasă pe ea să se bucure de lumina reflectoarelor. Nu e gelos, dar nici Raluca nu îi dă motive, a declarat o prietenă apropiată a Ralucăi Dumitru pentru wowbiz.ro.
Cine este Raluca Dumitru de la Survivor?
Raluca Dumitru este născută pe 16 noiembrie 1986, în București. De mică și-a dorit să apară la televizor sau să lucreze în televiziune. Faimoasa a absolvit Facultatea de Management Turistic și Comercial. Înainte de a intra în competiția Survivor România, aceasta a avut mai multe apariții la tv și a cochetat cu modellingul, câștigând titlul de „Miss Superkombat” în 2011. În 2018, vedeta a plecat de la emisiunea Star Matinal de la Antena Star prezentată împreună cu Cătălin Botezatu. În prezent, fosta asistentă este antreprenor și vlogger, scriu cei de la wowbiz.ro.
Foto: YouTube, click.ro și wowbiz.ro