Darius Olaru și Adrian Șut au vorbit despre egalul din Germania. FCSB a încheiat la egalitate, scor 0-0, confruntarea cu Hoffenheim, într-un meci disputat în Germania în cadrul ultimei etape din faza grupelor Europa League. Acest rezultat le-a asigurat roș-albaștrilor prezența în play-off-ul competiției, confirmând parcursul solid al echipei în acest sezon european.
Cu 11 puncte acumulate, FCSB ocupă locul 7 înaintea meciurilor programate la ora 22:00. Chiar dacă matematic calificarea în fazele eliminatorii nu este încă garantată, statisticile indică faptul că echipa campioană a României nu mai poate coborî sub poziția a 24-a, un detaliu care le oferă fanilor și jucătorilor un plus de încredere.
Darius Olaru a fost sincer la interviu
La finalul partidei, căpitanul Darius Olaru a avut un mesaj important pentru colegii săi. În ciuda performanței care a asigurat calificarea, mijlocașul a subliniat importanța menținerii concentrației pentru etapele următoare. De asemenea, el a vorbit despre pregătirea tactică a meciului și despre impactul pozitiv pe care l-au avut miile de suporteri români prezenți pe stadionul din Germania.
”Ne-am calificat, gata? Nu știam. Mă bucur că ne-am calificat, voi știți mai bine. Eu mă gândeam la victorie ca să fim siguri de calificare. Am arătat că ne putem ridica la nivelul lor și nu am pierdut.
A fost o situație bună la Șut. A ratat, la fotbal se mai întâmplă să ratezi. Mă bucur că am făcut un rezultat bun. Știam că este un adversar agresiv, că fac un presing avansat. Am încercat să jucăm cât mai mult în spatele lor, să recuperăm mingi. Acesta a fost jocul și mă bucur că ne-am calificat.
N-am fost neapărăt vârf. Am fost un vârf fals. Așa s-a decis, așa m-au pus antrenorii să joc și încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Eu am mai spus-o. Trebuie să ne gândim că dacă vrem să obținem ceva trebuie să fim acolo în primele 8.
Sincer m-am simțit ca acum 5-6 luni când am venit aici cu naționala. Am simțit că am jucat ca acasă și că au venit în număr atât de mare. Îi mai așteptăm și la următoarele deplasări. Mă bucură faptul că le-am făcut o bucurie. Înseamnă că am făcut ceva pentru echipă și trebuie să continui la fel pentru a ajuta.
Cheia a fost grupul, am încercat să ne ridicim la nivelul lor prin agresivitate. Am știut să alergăm unul pentru altul. Mai avem în 10 zile încă 3 meciuri. Suntem pregătiți. Trebuie să încheiem anul cu bine pentru a ne fi mai ușor în viitor”, a spus Darius Olaru la flash-interviu.
Adrian Șut a vorbit despre ratarea avută
Un moment notabil al partidei a fost ratarea lui Adrian Șut din minutul 36. Lăsat singur cu portarul Hoffenheimului, Baumann, Șut nu a reușit să înscrie, șutând direct în direcția acestuia.
”A fost o partidă dificilă, cu un adversar bun. Ne pare rău, pentru că puteam să câștigăm acest meci. Cred că m-am simțit bine azi, am fost capabil să joc.
Sunt fericit că am putut să joc. Mă ajută foarte mult Chiricheș. E un profesionist adevărat. Cred că ne ajutăm reciproc.
(n.r. despre ratarea sa) A fost… Am ajuns acolo. Am vrut să dau sub bară, dar nu mi-a reușit execuția. Îmi pare rău.
Este ceva frumos, important pentru noi. Este ceva incredibil, pentru că puțini ne dădeau șanse. Când vine meciul, noi dăm ce avem mai bun.
Vorbeam cu Darius înainte de meci că ne-am simțit așa doar la EURO cu Ucraina. Tot stadionul striga România.
Acum suntem foarte bine. Mă bucur că putem să o ducem din trei în trei zile. Am pregătit bine această partidă. E normal să visezi până la final. Noi visăm cu adevărat”, a spus Adrian Șut, la flash-interviu.
Calificarea FCSB în play-off-ul Europa League este un pas important pentru clubul românesc, care își propune să continue să reprezinte cu succes fotbalul românesc pe plan internațional. Deși adversarii din faza eliminatorie vor fi, cel mai probabil, echipe puternice, FCSB demonstrează că are resursele și determinarea necesare pentru a-și depăși limitele.
Pentru fanii echipei, visul european continuă, iar meciurile viitoare promit spectacol și emoții de neuitat.