Andreea Georgiana Antonescu s-a născut la Galați pe data de 07 septembrie 1982 într-o familie normală, cu un tată care lucra ca inginer și o mamă care era învățătoare. Într-o emisiune TV, vedeta a mărturisit că îi plăcea matematica și a povestit despre relația frumoasă cu fiica ei, care are 9 ani.

Cum a apărut trupa „ANDRÉ”?

Andreea este cântăreață și textieră în România și și-a început activitatea în domeniul muzical de mică. La vârsta de 6 ani a participat prima dată la concursuri și festivaluri de muzică. La 12 ani a lansat primul ei album, „Din vina ta”, cu 10 piese scrise de Adrian Ordean. Succesul ei și adorația publicului au venit împreună cu lansarea trupei „ANDRÉ”, alături de Andreea Bălan.

Andreea Bălan a cunoscut-o pe Andreea Antonescu la emisiunea pentru copii „Ba da, Ba nu”, luând apoi naștere proiectul „ANDRÉ”, deși Alexandru Antonescu, tatăl acesteia, a fost reticent la început. Proiectul s-a dovedit a fi, însă, un succes național, având ocazional aprecieri favorabile și în afara granițelor românești, ținta lor de public fiind adolescenții. Succesul trupei era considerat ca fiind cel mai mare din istoria muzicii românești. După destrămarea formației, Andreea Antonescu a continuat cu o carieră solo, a lansat 3 albume și multe single-uri care au devenit hit-uri.

În 2002, Andreea Antonescu a venit pe piață cu albumul „AndreEA”, care include hit-ul „Prea Târziu”. Apoi, a urmat o colaborare cu italianul Fabrizio Faniello pentru piesa „Când dansam/Whenwer dance”, care a fost nominalizată la Premiile MTV România la categoria „Best Pop” și albumul cu același nume din 2003. În anul 2005, Andreea a scos pe piață materialul discografic intitulat „Metamorfoza”, pe care se află hit-ul „Îmi văd de viața mea”, alături Marijuana și Connect-R.

Anul 2010 vine cu reinventarea pe piața muzicală sub numele de Miss Ventura, titulatură sub care a lansat „,Ready For Us”, „CanYouFeel It” și „My Love”. Trei ani mai târziu lansează piesa „Pune-o pe repeat!”.

Între timp, Andreea Antonescu și-a mai surprins fanii cu single-uri ca „Amanta fidelă” și „Când vine noaptea” în 2017, dar și cu cea mai recentă lansare a artistei, „Iubirea pe Acte”.

La începutul lunii Iunie a anului 2019, Andreea a fost implicată în proiectul muzical „DISKOteka”, care a fost cel mai mare festival european de muzică retro, din organizarea căruia a făcut parte, fiind, totodată, și imaginea spectacolului. Apoi, la scurt timp s-a făcut anunțul că trupa „ANDRÉ” se reunește, știre care a uimit și încântat pe toată lumea. Astfel, a apărut melodia „Iubirea Pe Acte” care a prefigurat divorțul cântăreței.

După despărțirea de soțul Traian Spak, Andreea Antonescu s-a iubit cu Dragoș Borcănea. După o relație de 10 ani, Andreea Antonescu are o fetiță care a rămas la ea. Fostul soț a plecat în SUA, construindu-și acolo o afacere.

Solista a mărturisit că au fost 10 ani frumoși, însă, din cauza faptului că el a plecat în Statele Unite ale Americii relația s-a răcit, ea dorind să rămână în țară, pentru a se ocupa în continuare de cariera.

Andreea Antonescu

Participarea Andreei Antonescu la „Survivor”

După eliminarea unor concurente de la „Survivor” România, echipa „Faimoșilor” a mai primit o concurentă, fiind vorba despre Andreea Antonescu, jumătatea șatenă a trupei „ANDRÉ”. Artista a intrat cu entuziasm și speranțe în competiție joi pe data de 25 februarie, fix înainte de începerea probei de recompensă.

Sunt convinsă că va fi o competițe grea, îți spun sincer că am fost în primul rând determinată de faptul că nu este genul de experiență cu care să fi trăit și cu care să fi fost obișnuită de-a lungul vieții, tocmai d-asta mi-a plăcut să mă arunc așa cu capul înainte și să spun da, de ce nu? O dată în viață se pot face lucrurile astea. Pe de altă parte, am văzut, cum și toată lumea a văzut de altfel că toți ceilalți competitor sunt foarte bine aleși și atunci hai să vedem ce o să fie, a spus Andreea Antonescu, pentru Kanal D.

Faimoasa artistă susține ca a acceptat provocarea de a participa la Survivor România pentru a-și putea testa limitele și, binențeles, pentru a câștiga marele trofeu. Andreea a declarat că dacă va reuși să câștige impresionanta sumă de bani dona o parte o parte din ea unei case de copii, iar cealaltă parte va fi păstrată pentru fetița ei, Siena.

Foto: exclusiv.ro și stiri-covid19.eu

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.