După cea de-a două săptămână de Survivor lucrurile stau în felul următor: Xonia și Andreea Tonciu au fost eliminate la Consiliu, iar Roxana Ciuhulescu a fost trimisă acasă din cauza problemelor medicale. Toate trei făceau parte din echipa Faimoșilor.

De partea cealaltă, la Războinici, lucrurile stau mult mai bine care au câștigat pe bandă rulantă, însă Liviu Mihalca a abandonat, susținând că întrecerea este foarte grea. Surprinzător, în acest punct al show-ului, fiindcă au câștigat aproape toate jocurile discuțiile apar și la Războinici. Se pare că noua săptămână va aduce o ceartă zdravănă între fete.

Ana Dobrovie a intrat în conflict cu Cătălin Zmărăndescu și apoi cu Blaze și fetele de la Războinici. Mulți afirmă despre ea că este „acră”.

Cred că Elena Chiriac a avut ceva cu mine. Se vede pe fața ei. Sincer, din punctul meu de vedere… Eu la proba de imunitate am stat 27 de minute în genuflexiuni.

Oricine care face sport știe. S-a văzut. Tremuram. Nu puteam să mă mai țin. Nu s-a văzut, dar am avut eu niște emoții după. Știam ce urma. Eu cred că Elenei îi era frică de mine. Aveam aceleași punctaje. Nu îmi place să manipulez. Sunt liniștită, sunt un om echilibrat. N-aș fi putut să fac nimic să schimb păreri sau perspective, a susținut Xonia la Extrashow, pe Voyo, după eliminarea de la Survivor.

Din păcate pentru ei faimoșii au mai pierdut un concurent. Cu toate că toți sperau să plece Robert Niță, fiindcă este accidentat publicul a decis altceva. După eliminare și Andreea Tonciu a oferit o declarație prin care a mărturisit ce regretă cel mai mult.

Sunt trista pentru ca m-am atașat de Otilia, fiindcă o las singura. Îmi cer scuze de la toți și va aștept acasă. Încă nu îmi vine să cred că s-a încheiat experiența Survivor! A fost, de departe, cea mai grea provocare din viața mea. Am intrat convinsă că pot face față tuturor lipsurilor din competiție și că pot rezista dorului de familia mea. Din păcate, nu a fost așa, gândul meu fugind mereu la fiica mea. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere, am simțit-o la fiecare pas! Așa cum am spus și la final, sper că nu am dezamăgit pe nimeni și abia aștept să mă uit în continuare la emisiune! La final, unul singur va câștiga marele premiu, dar eu mă bucur că am acceptat aventura, că mi-am testat limitele și că am adus și câteva puncte echipei mele. Ne revedem curând! Până atunci, vă îmbrățișez și vă iubesc!, este mesajul pe care Andreea Tonciu l-a transmis pe Instagram.

În zilele în care a fost transmis, show-ul a fost lider de audiență la televizor, publicul urmărind cu sufletul la gură întrecerile sportive. Survivor România 2022 este transmis de Pro TV, duminica de la ora 20:00, luni și marți de la ora 20:30.

Foto: Protv.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.