După ce a disputat majoritatea partidelor de pe teren propriu din acest sezon pe stadionul Arcul de Triumf, Dinamo se gândește să facă un pas important. Odată cu accederea în play-off, „Câinii” s-au mutat pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, cu o capacitate de 55.634 de locuri.
Decizia a fost motivată de dorința de a le oferi fanilor ocazia de a participa în număr cât mai mare la derby-urile din acest mini-campionat împotriva unor adversari de tradiție precum Rapid, FCSB, CFR Cluj, U. Cluj și Universitatea Craiova.
Dinamo vrea să facă pasul către nivelul următor
Conform ultimelor informații venite dinspre clubul din Ștefan cel Mare, Dinamo ia în calcul să își dispute permanent meciurile pe Arena Națională începând cu sezonul viitor. Deși rezultatele obținute pe Arcul de Triumf au fost excelente, antrenorul Zeljko Kopic consideră că echipa are nevoie să treacă la următorul nivel și să evolueze în mod constant pe cea mai mare arenă a țării.
”Când vorbim despre Arcul de Triumf, toată lumea înțelege că nu este cel mai frumos stadion din România, nu are cel mai bun gazon, condițiile nu sunt speciale, dar ne oferă sentimentul de acasă. De aceea, echipa joacă bine acolo, are o energie mai bună, iar acest aspect ne-a adus multe lucruri pozitive.
Ce ne dorim este să urcăm la nivelul următor, să ducem Dinamo mai sus, să avem mai mulți fani alături de noi și să jucăm cât mai des pe Arena Națională. Acest play-off este o oportunitate să ne adaptăm la acest stadion.
Nu am obținut rezultate extraordinare pe Arena Națională, dar, meci după meci, pe măsură ce vom juca mai des acolo, ne vom simți mai bine. Vreau să obținem ceva important acum, dar, în același timp, să pregătim echipa pentru sezonul următor, când intenționăm să evoluăm constant aici (n.r. pe Arena Națională).
Când vom ajunge și în Europa, trebuie să fim deja obișnuiți cu acest stadion, până când vom avea noul stadion Dinamo, care va duce clubul la un alt nivel”, a spus Kopic, la RadioDinamo1948.
Tehnicianul croat, în vârstă de 47 de ani, este de părere că jucătorii săi se vor adapta treptat la noul mediu, iar acest pas ar putea contribui la creșterea performanței echipei. Arena Națională, cunoscută în prezent drept „casa” rivalei FCSB, ar putea deveni astfel noul fief al „Câinilor”, marcând o nouă etapă în istoria clubului.
Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile și dacă Dinamo va face din Arena Națională noua sa casă începând cu sezonul următor.
Foto: prosport.ro