Elias Charalambous este mulțumit de efortul fotbaliștilor săi. Potrivit zvonurilor, dacă acesta nu va câștiga titlul va fi demis de la echipă. FCSB și Rapid au oferit un spectacol pe cinste în prima etapă a play-off-ului SuperLigii, partida încheindu-se la egalitate, scor 3-3. Golurile roș-albaștrilor au fost marcate de Daniel Bîrligea (29), Juri Cisotti (55) și Florin Tănase (90+3), în timp ce pentru giuleșteni au punctat Denis Ciobotariu (40, 83) și Alexandru Dobre (70).

Deși echipa sa a ratat șansa de a obține toate cele trei puncte, antrenorul FCSB-ului, Elias Charalambous, s-a declarat mulțumit de rezultat, recunoscând că jucătorii săi au resimțit oboseala.

”Un meci nebun, nu mă așteptam la așa ceva. Am avut perioade din meci când am controlat mai bine jocul. Cred că am fost obosiţi. Puteam să avem controlul asupra situaţiilor de joc. Fazele fixe sunt foarte importante. Imaginea noastră nu a fost fidelă valorii pe care o avem. N-am fost noi astăzi.

Am avut ocazia să facem 4-3, cred că e un rezultat corect. Bîrligea şi-a arătat din nou calitatea. Cisotti face un joc foarte bun din prima zi când a venit aici. Nu suntem obişnuiţi să primim multe goluri. E o oboseală şi psihică, e normal să se vadă. Vom avea timp de refacere şi vom aborda altfel meciurile următoare.

Lucrăm mult la faze fixe, mi se par importante. Ne dorim să câştigăm toate meciurile. Am luat un punct azi. Trebuie să înţelegem că cei mai importanţi în fotbal sunt jucătorii. Nu-mi place să ies în faţă.

(n.r. despre ce i-a spus Marius Șumudică) Mai bine îmi ţin gura închisă, nu vreau să fac scandal, mai bine păstrez pentru mine”, a declarat Elias Charalambous.

Șumudică, mesaj tăios pentru Elias Charalambous

Imediat după fluierul final, Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, nu a ezitat să transmită un mesaj tranșant. Potrivit surselor, acesta s-a dus direct la Elias Charalambous și i-a șoptit un comentariu acid în engleză: „Astăzi am jucat pentru CFR! Astăzi ai pierdut titlul.”

Replica a venit în contextul în care FCSB pierde teren în lupta pentru campionat, iar rivalii de la CFR Cluj profită de pașii greșiți.

FCSB, în fața unui moment crucial

Deși Charalambous a evitat să comenteze declarațiile lui Șumudică, presiunea asupra FCSB-ului crește. Într-un play-off extrem de disputat, fiecare punct contează, iar roș-albaștrii trebuie să își regăsească rapid forma pentru a rămâne în cursa pentru titlu.

Lupta pentru supremație în SuperLigă e departe de a fi decisă, însă remiza cu Rapid lasă un gust amar pentru FCSB și aprinde și mai mult rivalitățile din campionat.

Foto: eurosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.