După ce PNL și PSD au ajuns la un acord politic, s-a decis schimbarea președinților celor două camere din Parlamentul României. Astfel, Florin Cîțu a preluat șefia Senatului, fiind votat cu 82 de voturi pentru, iar Marcel Ciolacu a fost numit la conducerea Camerei Deputaților. Cei de la USR au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională schimbarea Ancăi Dragu.

Este un punct care ține de realitatea politică la acest moment. Nu este o sancțiune pentru Anca Dragu, este o chestiune firească de normalitate atunci când se schimbă majoritatea, când se schimbă configurația politică, a spus Alina Gorghiu, senator PNL.

De cealaltă parte, Marcel Ciolacu, a fost ales președinte al Camerei Deputaţilor. El a primit 216 voturi, iar contracandidata sa, Cristina Prună, 77 de voturi, iar 5 voturi au fost anulate.

Așadar, PSD, PNL și UDMR vor forma noul Guvern, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă.

Iată o parte dintre măsurile propuse în programul de guvernare:

  • Mărirea punctului de pensie la 1.586 lei și creșterea indemnizației sociale minime de la 800 lei la 1000 lei, de la 1 ianuarie 2022.
  • Susținerea pensionarilor cu venituri reduse pentru a depăși perioada de iarnă a anului 2022.
  • Creșterea salariului minim brut la valoarea de 2.550 lei de la 1 ianuarie 2022. Limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană la maxim 24 de luni, timp în care angajatorul va beneficia de sprijin din partea statului pentru calificarea angajatului salarizat la nivelul salariului minim.
  • Modificarea Codului Fiscal în sensul eliminarii facilității de exceptare de la plata constribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei.
  • Pensii private: Creșterea contribuțiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, până la 4,75% în 2024; Flexibilizarea și dezvoltarea legislației privind pensiile facultative, prin adaptarea profilului de risc la parametrii persoanei în cauză (vârstă, obiectiv), a criteriilor de deductibilitate a cheltuielilor angajatorilor care contribuie la pensiile facultative și crearea de noi produse de acest tip.
  • Alocațiile pentru copiii cu vârste între 0-2 ani vor crește la 600 de lei;
  • Alocația pentru copiii de peste 2 ani va creşte la 243 de lei;
  • Acordarea, în mod extraordinar, a celei de-a 13-a indemnizații persoanelor cu dizabilități. Indemnizația compensatorie se acordă o singură dată, în luna ianuarie 2022.

Politici de stimulare a muncii:

  • Instituirea unei sume de 1.000 lei/lună deductibilă din valoarea impozitelor și taxelor datorate către stat pentru toți agenții economici care angajează un tânăr cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani. Această sumă este deductibilă pe toată perioada cât tânărul este angajat până la împlinirea vârstei de 25 de ani. Suma se multiplică cu numărul tinerilor angajați. Această măsură are ca scop reducerea șomajului în rândul acestei categorii de persoane care în prezent este de 19%, comparativ cu 4% în rândul persoanelor cu vârsta mai mare de 25 de ani.

  • Instituirea unei sume de 750 lei/lună deductibilă din valoarea impozitelor și taxelor datorate către stat pentru toti agenții economici care angajează persoane cu vârsta cuprinsă între 55-65 de ani. Această sumă este deductibilă pe toată perioada cât persoana este angajată până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Suma se multiplică cu numărul persoanelor angajate. Această măsură are ca scop reducerea șomajului în rândul acestei categorii de persoane, care, în prezent, este a doua cea mai numeroasă dupa tinerii sub 24 de ani.

Foto: antena3.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.