Florin Tănase, în vârstă de 29 de ani, a revenit în echipa de start a FCSB-ului în premieră după întoarcerea sa la club, fiind titular în meciul împotriva Hermannstadt, pierdut cu scorul de 0-2 în cadrul etapei a șaptea a SuperLigii României. Mijlocașul ofensiv a purtat banderola de căpitan, dar, în ciuda acestui rol de lider, nu a reușit să își inspire colegii spre o victorie, într-un sezon care a început cu mari dificultăți pentru echipă.

Florin Tănase dezamăgit de rezultat, însă, încrezător în potențialul echipei

Deși revenirea sa pe teren ar fi trebuit să fie un moment important pentru FCSB, echipa a continuat să se confrunte cu probleme, iar startul slab de sezon devine din ce în ce mai îngrijorător. La flash-interviul de după meci, Tănase a evitat să se concentreze prea mult pe înfrângerea suferită la Sibiu, subliniind că întreaga echipă își canalizează acum atenția spre returul decisiv cu LASK, care va avea loc joia viitoare, la ora 21:30.

„E îngrijorător, normal, nu avem decât 5 puncte. Am jucat contra echipelor din subsolul clasamentului. Acum trebuie să ne gândim la meciul de joi, care e foarte important pentru noi, putem să ne calificăm în Europa League. Apoi, trebuie să ne concentrăm pe campionat.

Normal că te gândești la Europa, dar ne doream foarte mult să câștigăm și meciul ăsta, pentru că aveam nevoie de puncte. Probabil că influențează și schimbările, dar trebuie să strângem rândurile și joi să facem un meci bun”, a declarat Tănase.

Mesajul lui Tănase reflectă prioritățile actuale ale echipei, care se pregătește intens pentru această confruntare importantă, ce ar putea decide parcursul european al FCSB-ului în acest sezon. Deși dezamăgit de rezultatul din SuperLigă, Tănase pare determinat să lase în urmă acest episod și să se concentreze pe miza următorului meci, conștient de importanța calificării în competițiile europene.

Florin Tănase a fost printre puțini jucători care a scăpat de criticile patronului Gigi Becali. Ba mai mult, latifundiarul din Pipera a susținut că își pune toate speranțele în el în ceea ce privește redresarea echipei.

Foto: sportbull.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.