Gheorghe Dincă a avut, iar, un nou termen în procesul în care este acuzat de răpirea, violarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu. Monstrul din Caracal, cum i-a zis presă, a fost față în față cu familiile victimelor și nu a arătat nicio remușcare, ba mai mult a fost sfidător.

Bunicul Luizei Melencu a ajuns la capătul puterilor și suspectează o înțelegere între Gheorghe Dincă și procurori.

Ne așteptam tot timpul la o judecată dreaptă, dar după câte văd, aici sunt anumite interese pe care instituțiile statului caută în continuare să le mușamalizeze. Sunt foarte supărat. Ne așteptam. Asta e valoarea judecătorilor de la Olt. Aici se negociază, ca la piață. Am vrut să zic și eu ceva, iar mie mi s-a refuzat dreptul. Dincă a avut drepturi și a vorbit. A făcut ce a vrut din această ședință. (…)

O bătaie de joc. S-au refuzat probe concludente care ar fi trebuit să aibă valoare la acest dosar. Doamna judecătoare să se lase de profesia asta, că nu e de dumneaei. O depăşesc evenimentele, problemele. Sau are şi ea ordine de la Bucureşti, ca toţi ceilalţi, să muşamalizeze acest dosar (…) Un circ. O mizerie. Suntem foarte dezamăgiţi, a declarat bunicul Luizei Melencu potrivit evz.ro.

Bunicul Luizei Melencu susține că a primit o scrisoare de la Gheorghe Dincă, de patru pagini, unde a declarat că nu i-a ucis nepoata și că a fost obligat să-și asume crima.

Dincă vrea să mute dosarul la altă instanță

La ultimul termen de judecată Gheorghe Dincă a cerut ca dosarul său să fie mutat la altă instanță, în alt oraș. Strămutarea dosarului va fi analizată iar în data de 1 martie la Curtea de Apel Craiova.

La finalul procesului, când mașina de la penitenciar a părăsit curtea Tribunalului Olt, mătușa Luizei a aruncat cu o sticlă de apă înspre dubă.

Comentarii Facebook

3 COMENTARII

  1. O justitie „zero barat”….
    2.un mic infractor ..alimente etc..pedepse exagerate….
    3.in timp ce marii violatori…traficanti de carne vie ..lasati liberi..
    4.si marii hoti si mafioti ,gen;Udrea ,Bica,Savinescu,I.Nicolae …Popoviciu ..etc..
    5. lasati sa fuga peste granita cu tot cu conturi …ma intreb daca
    6. mai e nevoie de functionarea Fac/Drept….in timp ce
    7. studentii din an I au copiat si sanctiunile se prelungesc..daca la drept se face acest lucru atunci ce sa ne mai mire desfasurarea procesului de diferite genuri de infractiuni…..si toate acestea ca urmare a amestecului politicului in JUSTITIE..de ce vor acum..
    8. sa desfiinteze SIIJ-ul au ceva mai bun in loc pt. raspunderea magistratilor ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.