Ionuț Negoiță își dorește o campanie de achiziții puternică. Etapa a 5-a din play-off-ul SuperLigii a adus o nouă înfrângere pentru Dinamo, care a cedat cu scorul de 0-2 în fața Universității Craiova, într-un meci disputat pe Arena Națională. Golurile oltenilor au fost marcate de Ștefan Baiaram, în minutul 53, și Alexandru Mitriță, în minutul 63, amândoi aflându-se într-o formă de excepție.

Această înfrângere menține Dinamo pe locul al 5-lea în clasamentul play-off-ului, cu 29 de puncte, iar speranțele pentru o clasare mai bună par tot mai firave.

Ionuț Negoiță visează la rezultate mai bune

Printre cei care au urmărit partida din lojă s-a numărat și Ionuț Negoiță, fostul finanțator al „câinilor roșii”. Deși nu mai este implicat în acționariatul clubului, Negoiță a declarat că rămâne aproape de echipă și sprijină financiar Dinamo în calitate de sponsor.

La finalul meciului, omul de afaceri a oferit și o scurtă analiză a situației actuale a echipei din Ștefan cel Mare. Acesta consideră că, pentru a face un pas înainte în sezonul viitor, Dinamo are nevoie de o campanie de transferuri consistentă și de întăriri serioase în toate compartimentele.

”E al doilea meci la care merg, am fost şi la cel cu FCSB (n.r. înfrângere 1-2 în play-off), din păcate nu a fost cu noroc. Asta e, sunt complicate meciurile din play-off, sunt grele. Meciul era complicat oricum, cu absenţele avute a fost şi mai complicat. Craiova e o echipă bună, care luptă la titlu.

Oricum, faptul că Dinamo e în play-off e un lucru extraordinar şi mă bucur să asist la meciurile lui Dinamo din play-off. Sperăm ca în sezonul următor să vină şi rezultate mai bune. Sunt deja sponsor, sunt suporter.

Mă bucur că sunt alţii (n.r. cei care conduc Dinamo) şi ar trebui susţinuţi şi apreciaţi, pentru că sunt eforturi mari care se fac, financiare şi nu numai. Eu îi susţin cu ce pot, oarecum din exterior ca şi sponsor şi nu decizional.

Sunt convins că pe fondul unor achiziţii, cu jucători de valoare, suplimentari, cu o bancă mai puternică, Dinamo poate mai mult. E şi problema insolvenţei, care psihologic, fiind o incertitudine.. Din ce înţeleg, sunt şanse mari să iasă din insolvenţă ceea ce va fi un lucru extraodinar”, a spus Negoiță, după meci.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova își continuă parcursul foarte bun din play-off, bifând o nouă victorie care o menține în cursa pentru podium. Sub comanda lui Mirel Rădoi, oltenii dau dovadă de constanță și maturitate, iar tandemul Baiaram-Mitriță pare să devină unul dintre cele mai periculoase din campionat.

În timp ce Craiova visează la o clasare cât mai sus, Dinamo se vede obligată să privească spre viitor și să înceapă reconstrucția cu gândul la un sezon 2025-2026 mai competitiv.

Foto: as.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.