Alex Bodi, prietenul Biancăi Drăgușanu, a fost arestat de procurorii DIICOT și acuzat de trafic de persoane și proxenetism. Bodi a fost ridicat de oamenii legii din vila sa din Pipera.

Magistrații Tribunalului Dolj au considerat dovezile ca fiind grave și indubitabile, motiv pentru care au decis arestarea lui Alex Bodi pentru 29 de zile.

Potrivit playtech.ro, Bodi a fost turnat la Poliție de fosta soție, Iulia, care a mărturisit că a fost obligată de Alex să întrețină relații sexuale cu alți bărbați. Iulia susține că Bianca foarte probabil știe totul despre afacerile derulate de Bodi întrucât l-ar fi însoțit în mai multe locații cheie.

Ultimele informații relatează că și fostul fotbalist al lui Dinamo București, Giani Chiriță, ar avea și el legături cu Alex Bodi.

Fostul fotbalist este acuzat de un martor protejat că ar fi avut legături strânse cu gruparea mafiot. 

Conform cancan.ro, Giani Chiriță ar fi fost prezent în cadrul unui șantaj făcut de „locotenentul” lui Adrian Tâmplaru. Sursa citată a intrat în posesia declarațiilor pe care un martor protejat le-a dat anchetatorilor în dosarul în care a fost reținut fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Acesta a dezvăluit procurorilor că Giani ar fi un apropiat al lui Adrian Judele, cunoscut drept Sasu.

Din declarația martorului cu identitate protejată XXX reiese că în Sibiu există un grup de tineri condus de Judele Adrian Florin, zis Sasu, care comit fapte de trafic de droguri, trafic de persoane și infracțiuni de violență – șantaj, amenințări, loviri, în scopul de a câștiga sume mari de bani, se arată într-un document consultat de D.A.S.

Martorul protejat a susținut că Giani Chiriță era mereu invitat de Sasu la petreceri. Fostul fotbalist nu declina niciodată ofertele.

La petreceri au participat mai mulți membri de marcă ai lumii interlope din toată țara, precum «Spadafora» și «Picione», dar și Giani Kiriță, care venea mereu la invițatița lui Sasu.(…) Cu aceste ocazii, Judele Florin s-ar fi dus de mai multe ori în birou cu Giani Kiriță, unde ulterior s-a găsit un pliculeț gol și urme de praf alb. Judele Florin, care se afla la o masă în local împreună cu Giani Kiriță și o tânără brunetă, l-a contactat telefonic pe … și i-a spus să-i dea 3.000 de euro că altfel îl desființează, susține martorul protejat, potrivit cancan.ro.

Foto: playtech.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.