Marius Șumudică (53 de ani) a decis să continue pe banca Rapidului, în ciuda tensiunilor cu suporterii din Giulești și a unei oferte financiare impresionante venite din Arabia Saudită. După victoria cu FC Botoșani, scor 1-0, antrenorul giuleștenilor a recunoscut că a luat în calcul plecarea, însă a ales să rămână fidel proiectului început la Rapid.

Clubul saudit Al-Okhdood, aflat pe locul 15 în campionatul Arabiei Saudite, i-a propus lui Șumudică un contract pe termen scurt, dar extrem de generos. Antrenorul ar fi încasat 600.000 de euro până la finalul sezonului, iar dacă ar fi reușit să salveze echipa de la retrogradare, contractul i-ar fi fost prelungit cu încă un an, pe un salariu impresionant de 1,7 milioane de euro.

”Am văzut în ultimele ore o știre care s-a tot rostogolit, conform căreia aș lăsa Rapidul pentru Arabia Saudită. Vreau s-o spun răspicat: nu plec de la Rapid! Chiar dacă unii își doresc asta cu disperare și le stau în gât.

Îmi voi duce contractul până la capăt, îl voi respecta, pentru că antrenez echipa visurilor mele. Știți foarte bine că îmi curge prin vene sânge vișiniu. Șumudică rămâne în Giulești, indiferent de tot ceea ce se întâmplă în jurul acestei echipe, pentru că avem un proiect ambițios de realizat împreună.

E adevărat, am fost sunat din Arabia Saudită, mi s-a propus să o preiau pe Al-Okhdood, au tot insistat două săptămâni pe bani mulți. Le-am spus încă de la primul telefon că nu sunt interesat, am refuzat ferm, fiindcă mintea și inima mea sunt aici, în Giulești.

Dacă suntem uniți, jucătorii, antrenorii, patronatul, conducerea clubului și mai ales suporterii noștri fantastici, nimeni nu ne poate doborî. Vreau să pun capăt la orice speculație: Șumudică rămâne la Rapid!”, a transmis Șumudică, potrivit Fanatik.

Rapid îi caută înlocuitor lui Marius Șumudică

Chiar dacă antrenorul a confirmat că va continua la echipă, conducerea Rapidului ar fi fost deja la curent cu negocierile sale și s-ar fi pregătit pentru o posibilă despărțire.

Potrivit unor surse apropiate clubului, Dan Șucu, patronul giuleștenilor, l-ar fi dorit pe Edi Iordănescu, fostul selecționer al naționalei, ca înlocuitor principal. Totuși, conducerea ar avea și un plan B, în persoana lui Marius Măldărășanu, actualul antrenor al lui Hermannstadt și fost jucător emblematic al Rapidului.

”Șumudică are o clauză normală pentru România. Dacă ar avea o ofertă și ar vrea să plece, nu cred că noi am putea să ne opunem. Nu cred că și-a creat scenarii ca să plece de la Rapid.

Dacă ar primi o ofertă de 1,5 milioane de euro, noi nu putem să stăm în cale. Am avut o discuție cu el despre asta, ca exemplu. Toată lumea pleacă la mai bine. Dacă oferta ar fi similară, atunci ar fi altceva.

Cum am putea să ne opunem dacă va avea oferte de două milioane? Nici suporterii nu ar trebui să se supere pe așa ceva. Mutu ne-a lăsat cu 4 zile înainte să înceapă campionatul, dar Marius nu cred că ar face așa ceva”, a declarat Victor Angelescu, la emisiunea Fotbal Club.

Focusați pe obiectivele din campionat

Pentru moment, Marius Șumudică rămâne la cârma echipei și se concentrează pe lupta din SuperLigă. Tehnicianul și-a exprimat dorința de a aduce Rapidul cât mai sus în clasament și de a se califica în cupele europene.

Rămâne de văzut cum va evolua situația în Giulești, dar pentru moment, Marius Șumudică pare hotărât să lupte alături de Rapid în drumul spre performanță.

Foto: sport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.