Nicușor Bancu și Vladimir Screciu nu sunt demoralizați. FCSB a reușit să încheie sezonul regular al SuperLigii pe prima poziție, după o victorie muncită, scor 1-0, împotriva Universității Craiova. Golul decisiv a fost marcat de Adrian Șut, căpitanul roș-albaștrilor, care a înscris spectaculos într-un meci tacticizat, cu puține ocazii de poartă.
Succesul cu Universitatea Craiova a stabilit clasamentul final înainte de play-off, iar FCSB pornește cu un avantaj important. Statisticile arată că, de când a fost implementat sistemul play-off/play-out în România, doar o singură echipă a ratat titlul după ce a intrat în play-off de pe prima poziție.
Totuși, bucureștenii au mai fost în această situație și în sezonul 2020/2021, dar atunci CFR Cluj a fost cea care a cucerit campionatul. Rămâne de văzut dacă istoria se va repeta sau dacă FCSB va reuși să își îndeplinească obiectivul suprem.
Nicușor Bancu este încrezător în coechipierii săi
În tabăra oltenilor, înfrângerea de pe Arena Națională a fost acceptată ca un semnal de alarmă înaintea play-off-ului. Nicușor Bancu și Vladimir Screciu au recunoscut că echipa nu a avut o prestație strălucită, însă sunt hotărâți să își ia revanșa în faza decisivă a campionatului.
”Din păcate, o primă repriză foarte slabă. Am încercat să jucăm mai bine în repriza a doua, dar nu ne-a ieșit mai nimic. Târnovanu a fost și el într-o zi mare. Execuție superbă a lui Șut, care a înscris cu stângul, neașteptat.
O zi mai slabă din partea noastră, nu pot să zic că ne-a dominat FCSB. Au avut două ocazii, noi cam la fel. Un joc nu prea spectaculos, cu puține faze. A fost execuția fantastică a lui Șut, ce să faci. Este o luptă foarte strânsă, începem acasă și sper să facem meciuri bune, la fel cum am făcut până la partida aceasta. Ne gândim să terminăm pe primul loc”, a declarat Bancu pentru Digi Sport.
Universitatea Craiova venea după șase meciuri fără înfrângere (cinci victorii și un egal), iar eșecul din fața FCSB-ului este primul sub comanda lui Mirel Rădoi, de la revenirea acestuia pe banca tehnică.
„A fost un meci foarte greu, nu ne-a ieșit ceea ce am lucrat la antrenament în această săptămână. Bine că s-a întâmplat acum, înainte de play-off. Vor începe finalele. Așa a fost să fie, să ne trezim, să vedem ce mai avem de lucrat.
Am prins o seară mai puțin bună. Poate că a fost bine că s-a întâmplat acum. Ne gândim doar la play-off, aceste meciuri vor fi ca niște finale. Ne-am trezit, am avut 5 victorii și un rezultat de egalitate și poate că aceasta înfrângere a venit când trebuia, deși e greu de digerat.
Acum știm ce avem de lucrat. A fost un meci greu, FCSB e o echipa care luptă la câștigarea campionatului, dar totul a depins de noi. Noi ne-am făcut meciul greu și nu am făcut ce am lucrat la antrenamente.
Am jucat acum câteva etape cu U Cluj, știm cu toții că e o echipă căreia îi place posesia, o să fie interesant pentru spectatori. În această seară ne-am trezit cu un duș foarte rece. Ne cerem scuze tuturor suporterilor care ne-au urmărit, însă acum încep finalele și trebuie să arătăm tot ce putem”, a declarat Screciu pentru Digi Sport.
Un play-off de foc
Cu FCSB pornind din pole-position și Universitatea Craiova hotărâtă să schimbe soarta campionatului, lupta pentru titlu se anunță mai încinsă ca niciodată. Meciurile directe dintre cele două echipe vor avea o miză uriașă, iar fanii așteaptă un final de sezon spectaculos.
Va reuși FCSB să își confirme statutul de favorită sau Universitatea Craiova și celelalte pretendente la trofeu vor schimba cursul istoriei? Răspunsul îl vom afla în etapele decisive din play-off.