Incredibil dar adevărat. O tânără de 22 de ani din Constanța a reușit să bată singură trei politisti locali, un polițist național, trei agenți de securitate și alte două persoane, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Până la urmă, oamenii legii au dovedit-o, iar fata a primit 30 de zile de arest preventiv.
Totul a început într-un bar din Constanța, unde domnișoara a tras de păr și a dat cu pumnii și picioarele într-o persoană, iar alteia ia dat cu un pahar în cap.
În data de 11.09.2020, în jurul orei 21:20 numita I.L.I., în timp ce se afla în incinta unui local din mun. Constanţa, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată D.M.D., a tras-o pe aceasta de păr, și a lovit-o cu pumnii și picioarele, totodată aruncând cu un pahar înspre persoana vătămată B.S.G., aceasta fiind lovită cu paharul în zona capului, se arată în comunicatul oamenilor legii.
Bodyguarzii au fost loviți sub centură
Văzând ca se escaladează conflictul cei trei agenți de pază au intervenit, însă fără succes, fiindcă fata i-a luat la rand, aceștia fiind mușcați, loviți cu piciorul în cap și în testicule.
În acest context, persoana vătămată D.M.D. a apăsat butonul de panică, iar după sosirea agenților de securitate, inculpata I.L.I. l-a mușcat de antebrațul stâng pe martorul U.C., l-a lovit cu piciorul în cap pe martorul C.N.V., iar pe martorul A.R.M. l-a lovit cu piciorul în testicule, toți trei agenți de securitate în cadrul unei societăţi private, se arată în comunicatul Parchetului.
Polițiștii locali au fost și ei bătuți
După ce butonul de panică a fost apăsat, la fața locului s-au deplasat trei politisti locali, care la rândul lor și ei au fost agresați.
În momentul în care s-a încercat imobilizarea inculpatei și ulterior imobilizării și încătușării, aceasta a zgâriat-o cu unghiile pe antebrațul stâng pe persoana vătămată R.A.M., polițist local, și a lovit-o totodată cu capul în zona pometelui stâng, au precizat procurorii.
Neputând să o imobilizeze pe tânăra agresivă, a mai fost chemat un echipaj al Poliției naționale. Polițistul a fost și el lovit, însă împreună cu ceilalți au dus-o pe fata la sediul Poliției Locale Constanța, unde femeia i-a mai tras un șut în burtă unui polițist și l-a lovit pe altul în picioare.