Premierul Florin Cîțu a susținut o conferință de presă în care a anunțat că de la 1 iunie se poate discuta despre revenirea la normalitate. Șeful Executivului a declarat că va fi înființat un comitet interministerial pentru a lua cele mai bune decizii în acest sens.

Potrivit acestuia, autoritățile române au ca obiectiv ca până în iulie să fi vaccinate 10 milioane de persoane împotriva coronavirusului.

Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. Acesta este primul jalon pentru revenirea la normalitate. Comitetul va fi în coordonarea premierului. Fiecare ministru va discuta cu cei din domeniul său și va veni cu soluții.

Campania de vaccinare, știți foarte bine, mă uit, iau în calcul lunile aprilie și luna mai, în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane de persoane vaccinate și în scenariul optimist chiar 6 milioane de români vaccinați.

5 milioane de persoane vaccinate reprezintă peste 50% din populație care va fi vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitatea.

Este nevoie și am spus-o și la întâlnirea cu cultele, este nevoie de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural.

Așa cum arată lucrurile astăzi, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la finalul lunii iulie. Dar toată lumea trebuie să meargă să se vaccineze. Am făcut tot ce este posibil. Vorbeam de finalul lunii septembrie, acum putem avea 10 milioane de români vaccinați la finalul lunii iulie.

Așa cum arată lucrurile acum, merg în direcția corectă. Din păcate, însă, numărul persoanelor programate este de 700.000.

1 iunie este primul pas pe care îl văd. Nu înseamnă o deschidere 100%.

Acest comitet va include toate ministerele. Mă gândesc să includem și asociații și patronate. Avem timp să pregătim deschiderea. Și am arătat clar că atunci când ai discuții, rezultatele sunt bune.

Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. Este același mesaj pe care îl transmite și președintele Klaus Iohannis. Vaccinarea este singura soluție.

Mai exact vom vedea după întâlnirea comitetului care vor fi măsurile. Eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Începe sezonul de vară, aș vrea să avem o vacanță mult mai bună și mai sigură, a declarat premierul României.

Alexandru Rafila: „Vom scăpa de mască în toamnă”

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la Digi FM că românii ar putea scăpa de mască în toamnă, atunci când vor fi vaccinate 10 milioane de persoane împotriva coronavirusului.

De mască am putea scăpa prin toamnă sau când imunizăm 10 milioane de persoane. Purtarea măștii ar trebui să devină voluntară. Trebuie să ne gândim la niște cifre. În momentul de față, noi vaccinăm 50-60.000 de persoane zilnic, mai puțin în weekend, când numărul lor este ceva mai mic. Aștept momentul în care se ating sau se depășesc 100.000 de administrări zilnic. Altfel nu cred că atingem 10 milioane de vaccinați dacă nu creștem la 100.000 pe zi, a spus Rafila.

Foto: zf.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.