Raul Opruț a anunțat că echipa se gândește la titlu. Dinamo București a obținut o victorie convingătoare, 2-0, în fața Politehnicii Iași, în meciul disputat vineri seară pe stadionul „Arcul de Triumf”. Partida, contând pentru etapa a 20-a din SuperLigă, a fost marcată de momente spectaculoase atât pe teren, cât și în tribune, unde fanii dinamoviști au creat o atmosferă electrizantă.

Dinamo a deschis scorul în minutul 73 prin Denis Politic, iar victoria a fost securizată în prelungirile partidei (minutul 90+3) de Patrick Olsen. Deși tabela a arătat doar două reușite, „Câinii” au avut alte trei goluri anulate de VAR: Denis Politic (minutul 2), Astrit Selmani (minutul 20) și Raul Opruț (minutul 76).

Chiar și în fața acestor decizii nefavorabile, echipa antrenată de Ovidiu Burcă a dominat meciul și a demonstrat o formă solidă, reușind să urce, cel puțin temporar, pe prima poziție a clasamentului.

Spectacolul tribunelor: „Dinamo e pe primul loc”

Cei 4.962 de fani prezenți pe stadion au făcut spectacol, fiind conduși de suporterii din Peluza „Cătălin Hîldan”. După golul lui Patrick Olsen, atmosfera a explodat, iar scandările „Cine e pe primul loc / Dinamo e, Dinamo e” au răsunat până la finalul partidei.

La finalul meciului, jucătorii, în frunte cu căpitanul Răzvan Patriche, au mers să celebreze alături de suporteri, fluturând steagul cu portretul legendarului Cătălin Hîldan.

Raul Opruț, prestație remarcabilă și gânduri spre echipa națională

Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în această partidă a fost Raul Opruț, fundașul stânga de 26 de ani. Pe lângă golul anulat, Opruț a avut o evoluție impresionantă pe ambele faze ale jocului.

”Mai avem două meciuri anul ăsta, unul în Cupă și un derby cu Rapid. Sperăm să încheiem cu 2 victorii, să avem sărbători fericite și entuziasmul de acum la reunire.

Îmi pare rău că nu am reușit să înscriu, am căutat golul foarte mult. Cele 3 puncte sunt importante, faptul că mi s-a anulat golul a fost mai dulce pentru că am câștigat. Sunt ok atunci, sunt împăcat.

Vreau să încerc să îmi ajut echipa cu gol, pasă de gol, cu evoluțiile mele din teren. Secretul este munca, nu știu dacă oamenii mai sunt surprinși de jocul pe care îl facem. Avem calitate, avem personalitate. Ăsta e secretul, în sport nu e altul.

Când Dinamo este pe primul loc orice jucător se gândește la națională. E Politic într-o formă bună, e Cîrjan.. Nu știu dacă stăm rău, nu vreau să comentez. Îmi doresc să ajung la echipa națională, știu ce înseamnă. Dacă ne vom bate sus, cu siguranță că se vor uita și la mine și la alți jucători de la Dinamo. E normal, se întâmplă în toată lumea”, a spus Raul Opruț.

Următorul test, derby-ul cu Rapid

După această victorie, Dinamo își îndreaptă atenția spre derby-ul de duminică, 22 decembrie, împotriva lui Rapid. Partida va avea loc pe „Arena Națională” și promite să fie unul dintre cele mai spectaculoase momente ale finalului de an fotbalistic.

Fanii dinamoviști sunt deja mobilizați, iar mesajul din partea echipei este clar: „Cu Rapid, stadionul plin!” Atmosfera derby-ului va fi o adevărată provocare pentru liderii SuperLigii.

Foto: gsp.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.