Treizeci de arginți a fost suma pentru care Iuda Iscarioteanul s-a hotărat să îl trădeze pe Iisus Hristos, se arată într-o relatare din cartea biblică Matei 26:15, din Noul Testament. Astfel, înainte de „Cina cea de taină”, Iuda s-a dus la marii preoți și a negociat să-l predea pe Mântuitor în schimbul a 30 de monede de argint. Ulterior, acesta a încercat să le restituie banii, fiind cuprins de remușcări.

De ce a fost trădat Iisus Hristos de Iuda pentru 30 de arginți?

Numele Iuda de multe ori este folosit în literatură și în vorbirea obișnuită cu referire la persoanele care îi „vând” pe cei apropiați, trădându-le încrederea, prietenia sau loialitatea pentru un câștig personal.

Deseori Iuda este prezentat în scenele ce explică patimile lui Hristos, ținând arginții într-o pungă sau un portofel. Banii reprezintă unul dintre obiectele asociate patimilor. Monedele apar în secolul al XIV-lea, mai târziu decât alte elemente mai importante, precum Coroana de spini sau sau sulița cu care a fost înjunghiat Hristos.

Semnul stabilit de Iuda pentru ca soldații sa îl recunoască pe Isus și să-l aresteze a fost un sărut pe obraz, lucru pe care l-a și făcut, iar apoi Mântuitorul a fost arestat apoi în „Grădina Ghetsimani”.

cina cea de taina
Cina cea de taină, pictată de Leonardo da Vinci

În capitolul 27 al cărții Matei se relatează că Iuda a fost cuprins de remușcări și a dat înapoi banii marilor preoți, înainte de a se spânzura, însă ei au decis să nu pună banii în vistieria templului, întrucât erau considerați bani murdăriți de sânge. O relatare diferită a morții lui Iuda este prezentată în Faptele Apostolilor, unde Petru descrie ceea ce i s-a întâmplat lui Iuda în Faptele Apostolilor 1:17-20 („căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele”). Potrivit istoricilor, una dintre aceste monede se găsește la Muzeul Hunt.

30 de arginti c
Așa arată una dintre monedele de argint pentru care Iisus Hristos a fost vândut

Cât valorează, în prezent, cei 30 de arginți ai lui Iuda?

Cei 30 de arginți semnifică efectiv la propriu „monede de argint”, iar cercetătorii nu s-au pus de acord care ar putea fi monedele incluse în prețul primit de Iuda. Donald Wiseman sugerează două posibilități: tetradrahmele din Tir, denumite de obicei sicli tirieni (14 grame de argint cu puritatea de 94%), sau stateri din Antiohia (15 grame de argint cu puritatea de 75%), ambele cu imaginea împăratului Octavianus Augustus. Potrivit unor studi, cele 30 de „monede de argint” ar putea avea în prezent o valoare cuprinsă între 185 $ și 216 $.

Pentru a înțelege mai bine evenimentul, care a schimbat soarta omenirii, puteți viziona serialul de pe HBO, „30 de arginți”.

Foto: Wikipedia

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.