După ce a triumfat în competiția Survivor All Stars, Zanni a continuat să atragă atenția atât pe plan profesional, cât și personal. Tânărul artist nu doar că a câștigat titlul de Supraviețuitorul Suprem, dar a reușit și să își găsească dragostea, dezvăluind recent că este într-o relație serioasă și se gândește deja la nuntă și copii.

„Nu alerg după fete, dar le prind când sar. În prezent, caut ceva serios, chiar am cunoscut o fată și aș vrea să fie ceva serios, dar e de prea puțin timp ca să vorbesc despre asta. Nu suntem împreună, doar vorbim, sau suntem, nici nu știu. A zis ea să o luăm ușor, e genul acela, de modă veche. Până la vârsta asta, am sărit după multe mingi”, a declarat Zanni, în cadrul podcastului realizat de Bursucu.

Războinica Alexandra Duli și-a arătat de mai multe ori interesul pentru Zanni și părea că nu va trece mult timp până când cei doi vor forma un cuplu. Și Ana Porgras părea că vrea să intre la un moment dat în jocul iubirii, dar lucrurile nu au mers. Ei bine, acum la mai puțini de o lună de când s-a terminat Survivor All Stars, marele câștigător se arată pregătit și de căsătorie.

După declarațiile lui, în mod cert nu este vorba nici de Alexandra Duli și nici de Ana Porgras. Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile sale, iubita lui Zanni nu ar avea nimic de-a face cu showbizul și este o fată simplă care îl iubește pur și simplu. Nu știm încă identitatea ei, însă o vom afla zilele următoare.

Zanni vrea să devină tătic

Victoria în Survivor All Stars i-a adus lui Zanni o popularitate aparte, atrăgând admirația multor fane. Cu toate acestea, artistul a ales să fie discret cu privire la viața sa amoroasă, menționând că este deja într-o relație pe care dorește să o țină departe de ochii curioșilor.

„Eu sunt foarte creativ, un strateg foarte bun, un om care vede în viitor. Când o să fie momentul ăla (n.r. cererea în căsătorie), femeia aia o să fie cea mai norocoasă. Eu nu știu acum cum o să fac, dar am o inspirație de și eu mă surprind pe mine pe loc, nu sunt lucruri gândite, îmi apare manuscrisul în creier și eu doar trebuie să-l citesc. Spun ce simt, iar când vorbești cu sufletul, spui foarte mult. Cea care va fi femeia mea și mama copiilor mei va fi cea mai norocoasă. Se va trezi mereu zâmbind, se va simți bine, nu-i voi permite să fie supărată”, a mai spus campionul de la Survivor.

Deși Zanni nu a avut parte de o familie tradițională, crescând într-un orfelinat, el este hotărât să-și construiască propriul cămin.

Relația tensionată cu Alex Velea

Pe lângă realizările personale, Zanni a vorbit deschis și despre relația sa tensionată cu Alex Velea. După o colaborare de lungă durată, contractul dintre cei doi s-a rupt în urmă cu un an, ceea ce a pus capăt și prieteniei lor. Concurentul de la Survivor All Stars a clarificat că, deși s-a zvonit că motivul rupturii ar fi fost legat de bani, adevăratul motiv a fost diferența de viziune.

„Asta e personalitate de depresiv (n.r. să se gândească la faptul că nu va reuși să-și întemeieze familie), eu nu am avut asta. Eu m-am gândit oare când se va întâmpla, știind că sunt foarte selectiv. Mă gândeam dacă va fi ceva pe gustul meu ca să zic că e nevasta mea. Acum mă văd, nu știu când, s-ar putea să mă ia prin surprindere. Cred că se va întâmpla repede, așa simt eu acum, pentru că sunt prea bine”, mai spune el.

O nouă fază în cariera și viața personală

De la despărțirea de Alex Velea, Zanni a continuat să își construiască cariera pe cont propriu, refuzând să se conformeze unor standarde care nu îl reprezentau. Tânărul artist se concentrează acum pe proiectele sale personale și pe construirea unei familii, demonstrând că determinarea și autenticitatea sunt cheile succesului său.

„Asta înseamnă recunoștință, să povestești lucrurile frumos și să nu dai aceste răspunsuri (n.r. dacă a fost furat de Alex Velea), nu am cum să răspund la asta, asta înseamnă recunoștință. Nu că m-a ajutat, pentru că unor lucruri pot să le spun pe nume. Eu știu cum funcționează lucrurile și pot fi recunoscător că a fost o lecție pentru mine, atât timp cât am învățat ceva, nu vreau să spun lucrurilor pe nume. Alex Velea este o lecție, fie ea bună sau rea. Nu vreau să vorbesc despre asta”, a declarat Zanni, în cadrul podcastului realizat de Bursucu.

„Nu m-am întâlnit cu el, să spunem ce? El mi-a spus ce avea de zis. Eu nu am crezut în nicio poveste de la începutul relației noastre. Da (n.r. crede că totul a fost la nivel de business, fără prietenie) și instinctul nu m-a înșelat niciodată, de asta am plecat. Nu vreau să intru mai mult în povești, cred că a fost o lecție bună, trebuie să plătești pentru orice în viața asta”, mai spune el.

„Eu niciodată nu am jucat un rol, am vrut să plec de la studio de mai multe ori. Și când eram sărac, la cămin, făceam asta. Eu de multe ori m-am arătat pe mine în fața lor și le-am spus că nu avem conexiune, trebuia să vindem o iluzie oamenilor, să mă supun unui vibe fals. E o energie falsă, toată lumea vinde iluzia asta de lux și opulență, dar ei nu au o chiflă în stomac și nu-mi plăcea asta. Mulți stăteau în jurul Antoniei și a lui Alex ca să facă și ei un story și like-uri. În studioul ăla nu era nimic real, Velea făcea piese doar cui genera bani și nu e de judecat”, a mai dezvăluit el.

Zanni rămâne un exemplu de perseverență și autenticitate, inspirându-și fanii să își urmeze visurile indiferent de obstacolele întâmpinate. Cu o carieră în plină ascensiune și planuri serioase pentru viitor, Zanni este pregătit să își croiască propriul drum, atât în viața personală, cât și profesională.

Foto: wowbiz.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.