Zeljko Kopic a mărturisit ce vrea la echipă. Dinamo a reușit o performanță remarcabilă în prima jumătate a sezonului de SuperLigă, clasându-se pe locul 3 după 21 de etape, cu 36 de puncte. „Câinii roșii” sunt la doar un punct distanță de liderul Universitatea Cluj (37 de puncte), iar perspectiva unei lupte la titlu devine din ce în ce mai realistă. Cu toate acestea, antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani) consideră că echipa are nevoie de întăriri pentru a face față provocărilor care urmează.

Zeljko Kopic vrea jucători de calitate

După semnarea prelungirii contractului cu Dinamo, tehnicianul croat a subliniat importanța aducerii unor jucători de top în această perioadă de mercato. Kopic consideră că pentru ca echipa să fie cu adevărat competitivă în lupta pentru titlu, sunt necesare 3-4 transferuri de impact, cu fotbaliști care să ridice semnificativ nivelul lotului.

”Trebuie să construim un Dinamo și mai puternic. Cu 3-4 jucători de o calitate ridicată, ne putem înscrie pe acest drum (n.r. pentru câștigarea titlului). Trebuie să performăm, dar în primul rând trebuie să ajungem în play-off. Vreau să ajungem la un nivel și mai bun”, a spus Kopic, într-un interviu acordat Digi Sport.

Până acum, Dinamo a realizat un singur transfer: atacantul Alexandru Pop (24 de ani) de la Oțelul Galați, pentru suma de 100.000 de euro. Administratorul special al clubului, Andrei Nicolescu, a confirmat că urmează și alte achiziții în această fereastră de transferuri, fără însă a dezvălui numele jucătorilor vizați.

Bătălia pentru postul de portar

Un alt subiect important este situația portarilor la Dinamo. Alexandru Roșca (21 de ani) a fost utilizat în amicalul recent împotriva unei echipe din Elveția, profitând de absența lui Adnan Golubovic (29 de ani), accidentat. Roșca a debutat în echipa mare la începutul lunii noiembrie și a lăsat o impresie bună.

„Alexandru (n.r. Roșca) a fost foarte bun în toată această perioadă. Trebuie să muncească în continuare și să demonstreze. PArtea defensivă la Dinamo a fost întotdeauna foarte bună.

Roșca a gestionat foarte bine momentele din acest sezon, când a fost nevoie de el. Știm ce așteptări să avem de la el. Suntem într-o situație privilegiată să avem 2 portari foarte buni.

Golubovic a avut niște momente delicate, dar ne bazăm pe el în continuare, pentru că este un portar foarte bun. Avem 2 portari pe care ne bazăm pentru restul sezonului”, a mai spus Kopic.

Ambiții mari pentru retur

Cu o poziție solidă în clasament și cu planuri clare de consolidare a lotului, Dinamo visează la revenirea în vârful fotbalului românesc. Calificarea în play-off este prioritatea imediată, însă odată atins acest obiectiv, „câinii” vor să lupte pentru titlu, readucând gloria în Ștefan cel Mare.

Fanii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare următoarele mișcări de pe piața transferurilor și speră că noile achiziții vor contribui decisiv la un sezon memorabil. Cu un mix de tineri promițători și jucători experimentați, Dinamo pare pregătită să facă pasul spre o revenire spectaculoasă în topul SuperLigii.

Foto: sportbull.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.